Perechi de cate 2

Incep prin a ma plange ca s-a terminat vacanta si ca ultimele saptamani au fost naspa avand in vedere vremea de afara.Asa ca am ajuns sa stau in pat si sa citesc cate o carte pe zi,revenindu-mi astfel “gustul” pentru citit pe care l-am pierdut odata cu venirea vacantei.Intr-una din zile am citit “Nunta” de Nicholas Sparcks.O carte superba,continuarea unei alte carti superbe “Jurnalul unei iubiri”a carei ecranizarea a fost dupa parerea mea exceptionala.Ce rol au toate astea? Au,pentru ca m-au facut sa ma gandesc daca exista asa ceva,o astfel de dragoste si daca exista suflete pereche.Sa luam ambele situatii:
-exista:daca exista de ce nu toata lumea si-l gaseste?Adica asa ar fi logic.Si de unde stie ca ala e sufletul lui pereche.Ma face sa ma gandesc.Daca singura persoana de pe lume ar trai in celalalt colt al lumii si tu nu ai intalni-o niciodata?Sau daca deja ai lasat-o sa plece si nici macar nu te-ai uitat o clipa inapoi?Sau ca poate treci in fiecare zi pe langa ea,iei acelasi autobuz dar coborati la diferite statii?Sau ca poate a murit deja si ca tu nu o sa stii niciodata acest lucru si o sa cauti pierduta ceva ce nu mai exista?Ma sperie....ma sperie gandul ca poate sunt oarba,ca poate iubesc persoana gresita si ca nu o sa aflu decat cand va fi prea tarziu sau poate niciodata.Dar imi trece...poate prea usor...viata nu poate fi asa de cruda si ca intr-un fel sau altul ne da de inteles care sunt persoanele cele mai potrivite pentru noi.Pentru ca ele te vor accepta asa cum esti,vor fi mereu acolo cu tine indiferent cat de tare le vei rani.Sper
-nu exista:nu cred ca exista persoane facute special pentru noi.Exista doar persoane pe care le iubim,care ne iubesc,persoane pe care le iubim si nu ne iubesc.Persoane carora le acceptam orice cu indiferenta si care daca ne iubesc vor deveni intr-un sfarsit sufletele noastre pereche.Cu toate acestea mi-e greu sa cred ca cineva poate iubi atat de mult si ca exista o astfel de dragoste si astfel de oameni.Caci in sfarsit fiecare avem un interes bine ascuns.Poate exista...doar in carti.Oricum o sa citesc in continuare si o sa va anunt daca am intalnit vreodata asa ceva.

Ieri era vara

Ieri era vara.Ieri eram inca copii, iar zilele erau pline de soarele din zambetul nostru.Eram copii verii,umblam descult pe pamantul fierbinte fugind de emotii covarsitoare.Imparteam zambete,gropite in obraji si bomboane cu mainile arse de soare.Ochii nostri erau mai limpezi...in ei se oglindea cerul senin al verii pierdute mult prea devreme.Ii aveam rasaritul, prima privire,roua si iarba proaspat cosita.Aveam amiezele si somnul dulce de copil rebel.Aveam serile si povestile cu zmei si zane.Aveam totul...marea,soarele,copacii umbrosi si cerceii din ciresele amare.Aveam stelele,iarba si cantecul serii cu prietenii.Erau toate ale noastre.Aveam timp...era vara.

-Azi?

-Azi e frig si ploua si in noi si afara....

Azi mi-e bine...

Azi...dupa foarte mult timp m-am trezit zambind.Imi zambeste sufletul si il simt plin de soare.Azi sunt o persoana buna...mai buna poate.Azi nu am spus "nu" si nu mi-a parut rau caci ti-am simtit soarele aproape.Azi a fost ziua mea buna.

Te-ai trezit vreodata dimineata stiind sau avand raspunsul pe care l-ai asteptat atat ca inima sa ti-l dea?Tot acea inima care a intarziat atat cu acel raspuns incat nu ai dormit nopti intregi cu gandul la el...la acel raspuns.Azi da,si sper sa tina.Sa tina acest soare pana-n septembrie tarziu...

Te cheamă visele să le desenezi paradisul

ele nu mai ştiu...

E seară, e linişte,

întunericul acoperă orice umbră care putea fi a ta.

Pasii te strigă în disperare,

Numele tău răsună în ecouri pe străzile goale,

paşii dor;

mâinile imaginează contururi,

părul tău cade peste frunte,

ochii îţi lucesc a soare...

M-era dor!...

Şi ce, am angajat pe cineva să nu mai îmi fie?

Poveştile fericite râd zilnic,cu soarele pe mâna ta,

tu te ascunzi la umbra.

Adio raze calde,vara mă doare,

tălpile fierbinţi fug de lumină,

mi-e dor iar...

Daca frigul mi te-ar aduce,l-aş iubi!

(Alina Calin-Soare cald)

Eu sau Tu?

Gata...ma dau batuta..recunosc totul si nu va spun nimic.Nu sunt nici frumoasa,nici desteapta,si nici macar clatite nu stiu sa fac.n-am bani,n-am citit nimic de Tolstoi si inca ma alint ca o pisica.
Sunt nesuferita si tac doar cand dorm.ma uit adesea la fix la ceas si uit mereu cine ma iubeste...sau ii incurc.si atunci va enervez pentru ca”tu nu stii ce vrei defapt de la mine,si nu sunt eu vinovata”...”e hai ca esti blonda””fata tu n-ai viata?”
Nu imi plac oamenii dar totusi nu as putea trai fara ei.imi place sa vorbesc ore si tampenii la telefon,si te sun imediat ce ai inchis caci am uitat sa te intreb ce faci.ma enervez pentru casuta ta vocala.si pentru faptul ca tipi la telefon la mine.sunt o ciudata...am fobie de soareci,mi-e frica de apa,foc si intuneric.daca se stinge lumina cred ca o sa uit sa si respir.creierul meu doar asa functioneaza.sunt alergica la struguri si uit sa imi iau vitaminele.imi place lacul de unghii de culoare ciudata si imi admir adesea mainile desi nu imi plac.imi place si nu imi place sa stau singura.imi place sa stau cu tine si sa nu vorbim.ascult de mii de ori aceasi melodie pana o invat,imi place sa cant si o urasc pe Selena Gomez si nici pe Madonna nu o inghit.as vrea sa am parul blond,drept si ceva centrimetri in inaltime in plus.daca se poate mai multi.sa o cunosc pe Lady Gaga si sa merg la Disney cu Matthew Gray.
Inafara de mama nu consider pe nimeni familie si nu cred ca cineva te iubeste fara sa aiba in cele din urma vreun interes.de aia nu ma doare prea tare de ceilalti.hai injura-ma si zi-mi ca nu e asa.am role,nu stiu sa merg pe bicicleta si nu o sa invat vreodata.nu stiu ce imi place....imi place simplul,imi plac floricelele multe,maine nu.imi place inghetata de ciocolata ,de fructe de padure si ceaiul de menta.Imi place vara,urasc iarna pentru ca e rece si am tot timpul nasul rosu...stiu...Rudolpha...nu rade ca fraieru’
Imi place sa scriu,desi nu stiu despre ce.si acum probabil ma faci nebuna si ca o sa inchizi pagina ca poate e molipsitor.da...poate sunt nebuna...nu poate...sunt,dar moderat fara reteta si diagnostic clar,desi ceva in mine nu e bun.si cred ca sunt defecta oarecum.si nici nu cred ca as putea sa ma iubesc la cate toane am.sau poate ca as putea dar mi-as da palme zilnic.a sunt si violenta.trece pe fisa de observatii te rog...
P.S.-Si la noi e soare...Unde semnez pentru externare?

No roads,No rules....Just Romania

Am revenit...in ambele sensuri..si pe blog si in Romanica..Si pentru inceput, atat am de spus: am simtit ca am intrat in tara de cum am calcat pe asfaltul gaurit al aeroportului Baneasa.Prima intrebare a fost daca e totusi ala aeroportul sau tinta pentru teroristi si intre timp a fost bombardat dupa gropile de pe acolo.Cica totusi era aeroportul.In conditia de a trece la un next level va spun ca drumul pana la autogara a fost...groaznic?Insa nimic fata de ce ma astepta dupa.Bucurestiul...sau mai bine zis”santierul”nu mi s-a parut atragator nici cat sa deschid geamul masinii,si nu vad de ce ar veni unii din alta tara sa viziteze Romania.A ba da.Am gasit un motiv...pentru scoala de arheologie cu practica pe sosele din Bucuresti.Iar in titlu am gasit si noul slogan de promovare asa ca Udrea mai are timp de inca o geanta.(P.S.Alea de la Gucci deja sunt din colectia veche fataaaaaa).Ma rog,sa trecem si peste asta...
Si iata-ma in autocar...hmmm...destul de bine...Am dat peste un scaun cu spatarul stricat care era mult mai comod decat restul,plus aer conditionat...pana aici ceva normal.Si sa dam o ocheada peste restu lumii facand un scurt rezumat:
1.O fetita de vreo 10 ani de pe celalalt rand care tot drumul a stat intoarsa catre mine si a mancat snacksuri.I-am facut si din mana dar se pare ca nu am intimidat-o deloc.:))
2.Prototipul de Pitzi cu trusa de machiaj dupa ea si retusare stationala.Din pacate nu avea destul fard sa ascunda si cele 30 de kile in plus...da' ma rog...le resimtea in minus iubitu’ cu camasa de nailon si punga de napolitane
3.Nume de cod:Saftica.Ocupatie:Vorbitoare la telefon cu viitorul mascul feroce pe care l-a cunoscut pe net.Durata:Juma’ de drum, ca restu l-a vorbit cu “dadaia”de la tara.Vestimentatie:Camasa de birou,pantaloni trei-sferturi de trening si sandale cu toc cui.Tare nu????Si mie mi-a placut...
4.Milostivul vorbitor la telefon a carui dorinta de a se instala la o manastire a fost anuntata de vreo 4 ori catre popa.Neinteresant?da...convorbirea era mai tare oricum
5.La o oprire am nimerit peste o nunta...Stiu...distractie mare...Ei pe dracu...cred ca am nimerit la sfarsitul alor 3 zile de distractie si au uitat-o in urma pe mireasa,ca doar ea mai era pe acolo...cu parul putin ciufulit si cu rochia “de printesa” in mana.
6.Cocalarul cu frizura “pa trend”ca asa se poarta.Model:Traditional cu floricele.Nu am reusit sa localizez insa provenienta:ia lu’bunica sau celebrul “rol de varuit”.Accesorii:obligatoriu 2 cercei plus tatuaj cu sirena si o pizti din dotare.Necesitati:bere,seminte,placa de par pentru “ubita”.
Cam astea au fost “specialitatile”de pe drum.In rest cateva filme destul de bune si gropile care cik sunt si alea din dotarea Romaniei.Bai cum fac astia autostrazi invizibile si noi ca prostii pe sosele...e asta e...n-avem ochelari 3D,nu suntem “tru” si cu asta inchei memorabilul drum pe care sper sa nu-l mai fac prea curand.Nu de alta...da’aeroportu’de la Suceava parca arata mai sigur...

Shooting stars..

De ultima data cand am scris nu mi s-au mai intamplat foarte multe chestii....Am noi intrebari la care trebuie sa gasesc raspuns,noi locuri de vizitat,oameni noi de cunoscut...Ideea e ca plec,iar pentru 2 saptamani o sa las in urma tot ce inseamna Romanik pentru a cunoaste...ceea ce poate fi numita o tara normala.

So,France...here i come!

Can we pretend that airplanes/ In the night sky/ Are like shooting stars...(stiu, titlul nu e foarte inspirat da' asta e....)

Stop cadru.Punct...si poate de la capat

Mi-am dat seama ca pun prea mult suflet la tot,sau ca poate nu pun si sunt o persoana rece,greu impresionabila de suferinta celor din jur.Poate ca sunt din ambele bucati,gemeni pana in varful firelor de par,ce se incretesc enervant sub umezeala zilelor de toamna.Poate ca traiesc o clipa fara sa insemne ceva,sau poate ca ea inseamna mai mult decat imi pot eu imagina.Poate scriu cuvinte ce dor direct pe pielea ta si nici macar nu clipesc pentru durerea ta.Oricum ar fi,cert e ca pun prea mult din sufletul si timpul meu pe acest blog,si imi iubesc avatarul creat prin prisma lui.Aici iubesc,aici sufar,aici tai si crut,aici scriu minciuni ale caror raspunsuri doar inima le stie.Repet a nu stiu cata oara ca zic prostii,accept si merg mai departe.Dar,chiar si prostiile astea au un sens,desi au devenit ceva exterior mie,o dependenta ce satisface o cautare spre nicaieri.Ce caut?Imi e greu sa raspund,atat timp cat am senzatia ca blogul a luat viata si cauta in continuare pentru mine acel nicaieri in care dependenta sa se transforme in creatie.De orice fel.Sau poate ca ma insel si o iau de la capat,de acolo de unde nu stiu ca am ramas vreodata.Stau cu ochii inrositi,cu mainile mangaind tastatura si privind foaia goala.Scriu cuvinte haotice,idei ce se pierd la fel de repede cum au luat viata.O scurta viata,a carei destin il insir pe foaie si il conduc unde nici mintea mea nu stie.Spre nicaieriul din ratiunea inimii pe care ratiunea mintii nu o cunoaste.Si punct.Astfel am distrus tot ce am avut pana acum,dandu-mi seama ca defapt sunt eu,eu conduc aceste cuvinte,acest blog.Ca sunt eu cea care da viata acestor cuvinte,acestor ganduri,si tot eu sunt cea pe care le asculta.Si apoi mai sunteti voi.Voi cei care cititi,voi cei care nu cititi dar scrieti la fel ca mine pentru voi.Si atunci?Sunt eu la fel ca voi sau sunteti voi la fel ca mine?Suntem noi la fel ca noi?Uita de asta.Nu-mi raspunde.Nu ma intereseaza.La urma urmei am fost doar eu,voi,noi si cateva cuvinte.Si alte mii de ganduri nescrise care au murit.
Poate e vina mea.Poate la fel cum am dat viata acestor idei,acuma le iau viata,inspiratia si nu mai pot scrie.Si poate ca nu mai are rost sa plang,caci va mai fi de plans,iar acest blog va fi tot aici.Asteptandu-ma pe mine,sa vin sa ii dau din nou speranta,sa ii repar chitarile dezacordate lasate in urma pasilor mei alungati de...neputinta?o moarte subita a unui avatar incert?Si vreau sa ma opresc aici,caci as mai putea scrie inca 10 mii de prostii pe care apoi le-as sterge.
Si aici se termina totul.Bine,o pauza pana cand inspiratia va bate din nou la usa ratiunii.A mintii si a inimii.Mai promit doar o postare...nimic serios.Asa...in loc de ramas bun.

R.I.P

"Aşa cum a înţelege pe cineva presupune să îi asculţi cu răbdare povestea, tot aşa, pentru a descoperi un interpret presupune să îi asculţi muzica."Madalina Manole

De multe ori oamenii, in incercarea da a-i intelege pe cei din preajma , se opresc doar la lucrurile evidente, aratate direct, uitand sa mai caute dincolo de aparente.Poate ca ar trebui sa ne oprim macar pentru o clipa si sa privim mai atent oamenii de linga noi, reusind astfel sa evitam tragedii de genul celei intamplate cu Madalina.Si pentru a o cunoaste mai bine , sa dam un sens gestului ei , sa-i ascultam muzica si sa incercam sa vedem dincolo de cuvinte ceea ce a simtit.Dumnezeu sa o odihneasca in pace.Adio,fata draga...

Epilog

" Ce rost ar mai avea acele nopti pierdute, nopti cu miros de cerneala si scârtâit de penite pentru continuarea unei povesti din care personajul lipseste?
Povesti despre un abur pierdut peste vremi, despre o idee, un vis sau o fantasma a trecutului? Personajul disparut de mult, dar pastrat viu printr-o obsesie fara sens.
E timpul sa îmi ridic ochii din pamânt, alte suflete viseaza sa desenez în jurul lor castele, si mult soare, sa atinga corzile ce tu le-ai rupt odata. E timpul sa închei acest capitol, în care ma trezesc dimineata si cerneala s-a varsat peste ultimele rânduri scrise. Închid coperta roasa de nisipul din clepsidra, si o asez pe un raft, sus, în inima mea.
Poate peste ani o voi deschide, si ma voi întreba cine a varsat cerneala, prefacându-ma ca nu stiu sfârsitul pe care nu îl pot citi. Ma voi întrista poate, si voi lasa deoparte cartea, caci alt personaj ma va privi în ochi si îmi va zâmbi, nu mai frumos ca tine, dar va fi un zâmbet sincer.
Acum sa varsam cerneala peste tot. De azi, noi...suntem doar istorie..."

Pe asfaltul cerului

Nu te-am vazut venind....nu te-am vazut niciodata.Asa cum nu am mers cu trenul niciodata.Dar am stiut mereu ca esti acolo...si am sperat mereu sa fiu si eu acolo langa tine.Si poate am fost...pana intr-un moment in care mi-ai dat drumul la mana si ai fugit de langa mine. De ce ai fugit? Poate daca te-as fi strans mai tare mi-ai fi simtit inima pana in varful firelor de par,pana in genele pleoapelor tale obosite...si poate ca ti-ar fi parut rau sa mai pleci.Dar nu am facut-o....te-am tinut gingas si te-am incalzit cu sangele sarat si cald ce inca imi curge in venele albastreAi fi plecat oricum....Si poate ca e mai bine asa cum s-a intamplat...
Vad cerul intunecandu-se si luand cu el imaginea ta.Imi tin picioarele stranse la piept si incerc sa imi dau seama daca inima mea inca mai bate.Da,inca.Nu simt frigul...si nici vantul care iti aduce vocea.Privesc orasul si marea de lumini in abisul staveziu al sufletului.Sunt pe bloc.Sunt pe bloc singura si stau pe marginea lui privind in gol si lasandu-mi lacrimile sa ajunga pe asfalt impreuna cu particule de vise argintii.Se zdrobesc de el,bucati si cioburi de vise peste tot.Vorbesc prostii,gandesc prostii,fredonez prostii si tremur de frica ca nu a mai ramas nimic de care sa ma tin si ca as putea sa ma prabusesc ...iar..si iar.Bucati si cioburi din mine.Deschid cutia neagra si scot din ea poze,lacrimi,parul tau blond,zambete si surasul din note muzicale pe care le-am pastrat atata timp.Le rup in bucati de orgoliu,circuite ironice de falsuri indignante,fir cu fir,le arunc de pe bloc si cad.Cad si tipa de durere, se prind de mana mea si eu le alung.Ma prind de par...dar le dau drumul mai departe.Atat de usoare... Le privesc cum cad.Bucati si cioburi din tine peste tot...Nu le prinde nimeni.Caci in fond...cine ar vrea niste poze distruse de zambete false,lacrimi....cine?Iti spun eu...nimeni.Nici macar eu....Asa ca am aruncat-o....nu cutia...lucrurile din ea....Iar acum stau toate imprastiate pe jos si te asteapta sa le iei ....dar tu nu o sa vii...si or sa ramana acolo pana cand un strain isi va face mila de ele si le va lua acasa...in garsoniera lui de student si va face o autopsie a sufletului gasit pe strada.Ii va rascoli pieptul impregnat de parfum puternic,ii va privi ochii intepati goi,ii va sfasaia carnea si ii va privi tendoanele albe si venele ruginite de ploi crunte si ace infecte ....Sau...vor ramane acolo pana cand va ploua din nou si se vor sterge de pe asfalt impreuna cu praful si mucurile gri de tigara fumeganda...

Ne-am pierdut.Undeva in drumul nostru cu multe statii mi-ai dat drumul la mana si am vazut ca....nu ne mai leaga nimic.De ce?

Aliniate zbucnind la colt
Vor tremura zgomotos
Circuite vechi si prafuite
Vene ruginite Fire de vise si usi inchise