Little things

Ce fac?Mananc snacks-uri:)))Probabil va mirati ce caut atat de des pe blog,ce e cu toate postarile astea una dupa alta...ei...n-am ce face cam asta e.Dar nu va entuziasmati...probabil va trece la fel de repede cum a venit tot acest chef de scris.A...mananc snacks-uri,stiu,am mai zis:))Pomenesc de asta pentru ca mi-am adus aminte de o chestie de cand eram mica si stateam verile la bunici la tara(am spus si in postarea anterioara ca resedinta mea de vara era acolo:)))
Asa deci...si eram prin clasa a 5a sau a6a...poate si mai mica si stateam veri intregi la tara la bunici cu varamea.Si faceam tot felul de sotii si mancam tot felul de verzaciuni si porcarii de la singurul magazin din sat.In special ne placeau snacks-urile Lotto Pizza...deci erau ataaaatt de bune:)))Cred ca era vreo 60 de bani...o nimica toata acuma cand nu iti ajunge nici pentru o paine...dar atunci ni se parea o avere.Uneori aveam de ales intre inghetata sau snacks-uri pentru ca nu aveam bani de amandoua si in majoritatea timpului balanta cadea inspre snacks-uri:)))Mi-am adus aminte de asta pentru ca azi mi-am cumparat o punga de snacks-uri...parca m-am saturat de chipsuri si mi-am dat seama ca nu mai sunt asa cum erau cand eram eu mica.Poate aveau mai multe E-uri decat astea de azi,desi ma indoiesc,colesterol...dar noua nici nu ne trecea prin cap de asa ceva.Erau bune asta conta.Mergeam o data dimineata si ne cumparam fiecare cate o punga si apoi dupa masa...ca asa era programul la magazin.Dar abia asteptam sa se faca ora deschiderii:)))Si apoi ne luam pungile pline de "fericire" si ori ne uitam la Spioanele ori stateam pe prispa casei si priveam asa in gol...tot muscand cate o bucatica mica,nu cumva sa se termine.Mai comic era ca am invatat si cainii bunicii(care stau tot timpul liberi) sa manance snacks-uri.Si stateau in fata noastra cu ochisorii lor de...catelusi? si salivau de pofta.Binenteles ca bunica si mama erau mereu pe capul nostru sa nu mai dam banii pe porcarii....nu era vorba de bani,era vorba ca nu erau sanatoase,dar cui ii pasa?Asta era una din placerile copilariei mele la tara pe care o imparteam cu varamea...si era asa de bine...era al naibii de bine:)))
Apoi brusc am incetat sa mai mananc snacks-uri la 60 de bani si sa mananc chipsuri...ca asa era moda...si am incetat sa mai merg verile la tara si sa impart o punga de snacks-uri cu varamea...si cu cainii in prealabil:)))Si parca am pierdut ceva....ceva din mine-copil,ceva din mine satisfacuta de lucruri simple.
Inca mai caut gustul snacks-urilor de alta data in punga cumparat azi,dar nu-l gasesc.Poate o sun pe varamea sa il cautam impreuna:)

Cuprins de vara

Probabil ca o sa cititi o gramada de postari pe alte bloguri care vor incepe la fel: s-a terminat vara,a inceput toamna,vine scoala...ia uite,fac si versuri:)))Nu pe bune...chiar s-a dus si vara asta si oricata canicula mi-as mai dori eu...eventual pana in februarie si de prin martie sa fie direct primavara...nu se poate asa ceva.Mi-am dat seama zilele astea cat de tare imi doream in timpul anului sa vina vara.In mare parte din cauza scolii...abia asteptam sa termin cu examenele si sa am si eu o zi in care sa fac ce imi trece prin cap(vad ca le am cu versurile in postarea asta)...dar si din cauza frigului.Cand ma gandesc ca s-a dus caldurica,se duc acusi si hainutele putine si lejere de vara,fructele...ahhh...si incep ploile si apoi gerul...brrr.Bine,hai sa nu incep de pe acuma sa ma plang ca pana la iarna am timp:)))Ideea e ca de pe la jumatatea lui iulie a venit vara in sfarsit si la mine.Adica am terminat cu toate si puteam in sfarsit sa fac ce vreau,sa dorm pana cand vreau,sa citesc ce am eu chef nu doar manuale.Si da...mi-am dat seama rapid ca nu prea am ce sa fac si nu prea am cu cine.Daca ati citit celelalte postari o sa vad dati seama de ce.Oricum...pentru mine vara asta nu a fost cea mai buna.

• nu am fost in nicio tara straina...sau poate doar m-am obisnuit ca in fiecare vara sa merg pe undeva
• nu am stat nici macar o zi la bunici.Va vine sa credeti ca pana in clasa a 8a mi-am petrecut verile doar la bunici?De cum luam vacanta in iunie pana in septembrie eram doar acolo.Aveam ditamai bagaju de ziceai ca ma mutam cu totul:)))
• am vazut doar un film la cinema..."Umbre Intunecate"
• am ajuns la zi cu serialele pe care nu le mai vazusem de un an
• pielea mea a fost atinsa doar de apa de la robinet...deci adio mareeee...dovada ca nici nu am costum de baie
• nu am mancat niciun crab,crevete,nicio scoica..nimicutaaaa:(((...si nici pizza la 3 euro...si nici clatite
• am baut doar 2 limonade...prea acre pentru gustul meu
• am iesit doar o singura data cu rolele
• in alte veri nu era zi in care sa nu mananc o inghetata...minim....vara asta parca s-au schimbat toate...daca am mancat 5 toata vara
• nu am facut nicio baie cu apa de ploaie...si nici nu m-a prins vreo ploaia calda din aia de vara
• nu am mers descult...nici pe asfalt,ce sa mai zic de iarba sau nisip
• am citit carti
• am fost doar la un concert...Guess Who
• vara asta nu am postat nicio poza sau altceva pe facebook...chiar cred ca o sa-l sterg la fel cum am facut si cu twitteru
• am pierdut concertul la Lady Gaga pentru ca eu aveam bac si nu timp de cumparat bilete...ma oftic...era singurul la care vroiam sa merg...cu adevarat
• vara asta nu am vorbit cu nicio prietena...nici nu stiu daca mai am asa ceva
• nu am ajuns mai tarziu de 12 acasa
• nu am primit si nu am trimis nicio scrisoare,nu am scris sms-uri cu dor sau vederi din tari straine
• nu am facut si desfacut valize si nu am citit niciun ghid de viata

Au fost si sunt prea multe lucuri pe care poate as fi vrut sa le fac si nu am avut cu cine.Vara si viata in general e goala atunci cand esti singur.Dar nu-i nimic...or sa mai fie veri si pentru mine.

Inca un drum cu CFR-ul

Din seria "calatorie cu CFR-ul" sau " final destination" revin cu o noua " aventura" capatata in ulltima calatorie la Cluj.Am fost saptamana trecuta...cu interese de facultate sa zicem asa,mai exact cu caminul.Luni la ora 8 fara 10 stateam cuminte pe peronul garii,cu bagajul langa mine,asteptand trenul cu care aveam sa merg....cam 7 ore?Stiu...groaznic...da na asta e..asa e cand te duci la facultate in celalalt capat al tarii:)))Intru in compartiment...soc..doar barbati! Pfaiii...deci o sa fie un drum luuuungg,deci nu o sa ma cu cine sa schimb o vorba,sa zic si eu ceva...naspa...Ca sa va descriu mai exact erau 2 copii...pana in 12 ani..frati...insotiti de un "suspect" tuciuriu.Zic suspect pentru ca nu parea ruda a baietilor,deci cred doar ca ii avea in grija.Cert e ca suspectul a vorbit in soapta,mai bine zis la ureche,tot drumul...plus ca era foarte iubaret cu cel mai mic:)))Ciudat!!!Binenteles...stiti cum sunt copiii..au rabdare 1 ora,maxim 2...astia de ce sa fie exceptie?Au inceput sa se foiasca,sa iasa pe hol de nspe mii de ori pe minut,sa manance.A...era sa uit...7 ore au mancat intr-una:)))La un moment dat au intins asa,ca un fel de picnic pe scaunele din compartiment.Vreti meniul?Mai bine nu:))Ideea e ca cel mic a rasturnat un pahar de Cola pe scaun.M-am gandit ca na,asta e...i se poate intampla oricui..plus ca era mic si na in miscare a atins cu sticla paharul si na..Da intra suspectul in compartiment si paffff....un ditamai paharul de juma de litru de Cola cu ness pe jos...plus pe tenesii mei albi,proaspati spalati.Am crezut ca ii sparg capul.Primul gand a fost o trimitere undeva si intrebarea daca era si ceva alcool in paharul ala sau e doar prost?Cum sa scapi ca tampitu paharul din mana?Tenesii mei au acum niste frumoase pete maro...care surpriza:nu se mai duc! Am tacut din gura...stiu,va mirati probabil,si am urmarit spectacolul de sters pe jos cu hartie...imi venea sa ma arunc pe geam.
Probabil ati crezut ca asta a fost tot..dodododo.Pe la jumatatea drumului ne-au onorat cu prezenta 2 nuntasi...aveau inca batista si floarea in piept.Hmmm...fashion nu?Presupun ca recreeau playlistul de la nunta pentru ca altfel nu imi explic muzica populara,de petrecere si manelele din telefonul lor.Pe urma au facut cu randul pe 2 scaune unde s-au intins pe rand sa traga un pui de somn.Cu sforaituri cu tot,ca deh...oamenii au fost la nunta,erau obositi.Era sa uit...unul din ei avea tatuat pe mana...ce credeti?...Vasi+Aneta=Love...induiosator nu-i asa?=))))
Ce am facut eu in tot acest timp?Am citit jumate de carte si am ascultat toata muzica din telefon...si m-am rugat sa nu strang vreunu de gat.
La intoarcere am nimerit ccu 3 fete care veneau la Suceava pentru nu stiu ce festival.Primul gand a fost ca ahhh in sfarsit am cu cine sa vorbesc.Da da...hai,mai lasa din entuziasm.Nu am vorbit nimic pana la urma...au vorbit ele si am mai ascultat ce spuneau.Plus ca am terminat cartea de citit..si am inceput sa citesc pe telefon vechile postari ale Printesei Urbane.Si am murit de cald.Si uite asa s-au dus cele 7 ore.Sper doar ca la urmatoarele calatorii cu CFR-ul sa mai dau si eu de oameni cu care sa mai schimb o vorba...ca altfel...
Am postat atat de tarziu pentru ca imi merge laptopul foarte greu,deci nu prea l-am deschis zilele astea:)

 Daca am vorbi cu o seara de august sigur ar zice ca ea a inventat dragostea...dar cu siguranta pe noi nu ne-ar cunoaste sau nu si-ar aduce aminte de noi.

Tonight

Si mi-e de ajuns.

Rare moments 2

Imi cer scuze ca postez asta atat de tarziu,dar parca mereu am avut altceva de spus.Vroiam sa felicit echipa Romaniei la Jocurile Olimpice din acest an.Am urmarit cu emotii fiecare proba,fiecare saritura a fetelor,fiecare tras cu tirul.Parca uitasem sincer cum e sa te bucuri pentru un om,sa il admiri,sa iti doresti sa reuseasca din tot sufletul chiar daca nu ai nicio legatura cu el...decat sangele de roman.Nu am ratat nicio proba a echipei de gimnastica,am stat cu emotiile pana in gat,am plans de fericire si emotie cand s-a ridicat steagul Romaniei,dar si de frustrare si ura fata de cei care i-au luat medalia Catalinei Ponor.Am plans,cu lacrimi adevarate,de parca as fi fost eu acolo,de parca mi s-ar fi rapit mie ceva scump.Si in acest moment imi vin lacrimi in ochi.
Desi nu am nicio treaba cu scrima/spada,nici nu prea inteleg sau vad bine cand sunt loviturile am stat lipita de televizor la fiecare meci al echipei noastre,am urlat de fericire si am injurat cand nu ni se puneau la socoteala loviturile date.Pentru acele momente,minute,am fost mandra si dornica sa fiu romanca.Parca nimic nu te multumeste si nu te face mai mandru si mai fericit decat atunci cand vezi steagul tarii tale acolo sus...mai sus decat toate celelalte si auzi imnul acela de la care ti se face pielea ca de gaina de ce intensitate iti transmite.

Sunt multumita si mandra de toti cei care au fost acolo si chiar nu mai conteaza culoarea si numarul medaliilor lor.Nu e ca si cum noi am fi fost mai capabili sau mai buni.Altfel am fi fost acolo,nu in fata televizoarelor,de aceea nici nu indraznesc sa comentez sau sa judec pe careva.Prin urmare felicitari din suflet celor care au reprezentat aceasta tara,care nu le ofera mai nimic si pe care altii ar fi abandonat-o,si care ne-au oferit acel minut de mandrie si glorie si care au reusit sa uneasca milioane de oameni printr-o singura dorinta: aceea de a fi cei mai buni! Si am fost...pentru momentele prin care trece sportul romanesc am fost cei mai buni si bravo lor.

Sper ca ati urmarit festivitatea de inchidere de aseara...a fost mai mult decat un spectacol...superb.Eu deja astept JO 2016 de la Rio:)

Fata cu parul frumos,dar tragic

Probabil ca stiti aceste magazine micute din jurul blocurilor,acele magazine de cartier unde aproape gasesti cam tot ce exista si in supermarket.De ce le-am adus in discutie?Pentru ca am vreo 2 sau 3 de astfel de magazine in jurul blocului...deci am de unde sa aleg:)))Stiti ca stand ani intregi in acelasi cartier,mergand zi de zi la magazin dupa paine sau apa ajungi sa te cunosti nu doar cu vecinii de bloc sau cartier...dar si cu vanzatorii.Ajungeti sa faceti glume,sa va pastreze o paine daca ajungeti mai tarziu...diverse favoruri.Depinde si de vanzator binenteles.Astia din cartier la mine sunt simpatici....sau simpatice,ca sunt femei toate,si imi face placere sa ma duc sa cumpar de la ele.Acum sa trec la ce vroiam sa va povestesc initial.
Acum vreo 6 ani...daca nu si mai mult,nu mai tin minte exact,am intrat la magazinul de la coltul blocului...ca intr-o zi obisnuita.Vanzatoarea era o fata,nu cu mult trecuta peste 30 de ani,frumoasa,cu parul lung si negru.Desi mergeam zilnic la acel magazin aia a fost prima data cand mi-a zis ca am un par frumos.Nu stiu nici acum ce a impresionat-o la parul meu,avand in vedere ca al ei era intr-adevar superb.Dar nu am zis nimic,am multumit si am iesit.Peste cateva zile ajung acasa si mama ma anunta ca a murit.Cornelia,asa o chema,s-a aruncat de la geam....de la etajul 4.De ce?Nu stiu si nu va sti nimeni niciodata.
V-am zis ca au trecut cam 6 ani de atunci,dar nu stiu din care motiv am inceput sa merg din ce in ce mai rar la acel magazin,chiar daca inainte era singurul la care mergeam.Din ce in ce mai rar,pana cand am ajuns sa nu mai intru deloc.Aseara m-am dus la un alt magazin din apropierea blocului...unul la care ma duc de vreo 3 ani incoace.Deci am ajuns din nou sa ma cunosc cu vanzatoarea,sa-mi mai opreasca o paine,sa-mi dea chestii chiar si atunci cand nu am destui bani la mine sau sa imi zica atunci cand unele alimente nu sunt foarte proaspete.Stie mereu ca ma intorc acolo,avem o oarecare incredere una in cealalta.M-a intrebat de ce m-am vopsit(nu m-am vopsit,m-am samponat,iar acum parul meu are o usoara tenta de roscat),ca aveam un par asa de frumos.Am ramas masca.Am zambit si i-am multumit,i-am explicat ca nu m-am vopsit,dar din nou...ca aveai un par asa de frumos....Era a doua oara cand o vanzatoare imi spunea asta,iar de prima v-am povestit.
E cam ciudat sa ti se spuna acelasi lucru de catre doua persoane diferite, dar in cam acelasi context.Te simti de parca ai trai un deja-vu,de parca ti-e frica ce o sa se intample.
Stau acum si ma intreb daca macar stie cum ma cheama sau voi ramane mereu fata cu parul frumos?Nu conteaza,oricum Cornelia va ramane mereu in amintirea mea ca fata cu parul lung,negru si frumos,dar cu un sfarsit tragic.

Singuratate

-Buna...ce mai faci?
Da...cam asta ar fi inceputul unei conversatii banale pe care as putea sa o duc cu cineva,dar nu cred ca ar avea rost sa va plictisesc cu continuarea ei din moment ce nu exista.Nu o sa mai gasesc ca intotdeauna scuze pentru absenta de pe blog...poate ca nu scriu zilnic,poate ca nicio postare de pe acest blog nu trezeste vreun interes...dar va citesc,va jur.Deschid in fiecare zi computerul si va citesc...postare cu postare...pentru ca in ultima vreme doar voi ati mai ramas pe aici.Uneori ma urasc ca fac chestia asta...ar trebui sa fiu in alta parte,sa fac lucruri care sa conteze si care sa merite apoi a fi povestite aici.Dar asta e viata nu?Sau mai bine zis singuratatea,pentru ca a devenit unul din cele mai frecvente cuvinte care imi trece prin minte in ultima perioada...si daca stau sa ma gandesc,sa analizez si sa ma uit in urma...o ultima perioada care se intinde in ani.Ma trezesc singura,mananc singura,ma uit la seriale singura si adorm gandindu-ma cat de singura e viata mea.Seara de seara inchid laptopul,satula de seriale si alte chestii banale,imi verific telefonul...de parca cuiva i-ar trece prin minte sa imi dea vreun mesaj atat de tarziu in noapte si apoi imi pun capul pe perna si stau.Uit cateodata ca ar trebui sa dorm,sa inchid ochii si ma trezesc dupa minute bune de privit tavanul sau ledul de la tv.Imi vorbesc mie...incerc sa imi tin de urat,o ocupatie destul de frecventa in ultima vreme si incerc sa imi alin singuratatea,sa ma mint singura ca nu sunt...singura...si ca ar trebui sa dorm.
Dar iata ca ma abat de la subiectul meu.Singuratatea....o lama cu doua taisuri.Habar nu am cum sa continui sincer.Ideea e ca singuratatea te schimba,face din tine un om mai urat,mai lipsit de ambitie,mai timid,mai...singur.Spun ca e o lama cu doua taisuri pentru ca uneori vrei sa fii singur,doar tu cu tine insuti,sa iti aduni energiile si sa o iei de la capat,sa iti trezesti ambitia si sa iti urmaresti scopurile.O faci,esti bucuros...dar nu complet,pentru ca esti singur si nu ai cu cine sa imparti acea bucurie,nu are cine sa o admire si cine sa te felicite pentru ea.
Am fost mereu constienta ca sunt singura,ca nu am prea multe persoane in jurul meu,ca nu am duzini de prieteni si ca imi indepartez familia.Am considerat ca cei pe care ii aveam erau de ajuns,ca ma multumeau asa cum erau si ca,undeva,era normal sa fie o selectie a oamenilor din jurul tau.Acum imi dau seama ca poate am fost mai singura decat mi-as fi putut imagina,decat credeam atunci.An de an,in momente in care nu ar fi trebuit sa fiu singura eram singura.Dar mi-am zis ca asta e...m-am resemnat,am incercat sa uit,sa trec peste asta si sa mai acord sanse celor care au lipsit.Am acordat sanse cand mie poate nu mi s-au acordat.Anul acesta cu siguranta a fost decisiv din multe puncte de vedere si asta e unul din principalele.Anul acesta am fost doar eu si cu mine.Mi-am facut o promisiune la inceput de an...nu mi-am dorit lucruri materiale,nu mi-am dorit cine stie ce puteri...mi-am dorit ambitie,atat.Pentru ca am crezut ca daca am ambitie o sa pot sa fac orice,ca o sa am puterea sa trec peste orice.Si am primit-o.Dar am primit in schimb si o mare parte din realitatea pe care refuzam sa o vad.Aia in care eram singura.O perioada a fost bine...imi spuneam ca dincolo de singuratatea pe care o gustam deja am ambitia...si ca ma pot multumi si cu atat.Am primit multe apeluri refuzate,intrebari cu "ce vreau?",usi trantite in nas in excursia de la Bruxelles,critici ca nu sunt multumita cu prietenia unor oameni,care de altfel ma ignorau,si ca imi fac noi prieteni,ignoranta totala din partea celor pe care ii consideram cei mai buni prieteni.Descopeream in sfarsit cat de singura eram defapt si incercam sa ma mai amagesc inca putin...atat incat sa pot adormi noaptea si incat sa mai pot acorda sanse si gasi scuze pentru cei care in 3 saptamani de zile nu mi-au dat niciun telefon.Dar intram deja in alt registru,o sa fac si despre asta o postare,stati calmi.
Dar au venit si sfarsitul liceului si examenele.Lovitura de gratie as putea spune si cea care mi-a deschis ochii a fost momentul imediat dupa proba orala de la romana.Iesisem din sala,fericita ca am luat experimentat cand mi-am dat seama ca nu am cu cine sa impart aceasta bucurie,chiar si ea insignificanta.Prietenii plecasera.Tot drumul spre casa am rasfoit agenda telefonica in speranta ca voi gasi pe cineva caruia sa ii spun de reusita mea,cu care sa impart porcaria aia de bucurie,cu care sa rad de emotiile pe care le avusesem inainte.Am ramas cu cautarea si cu gustul amar pe care mi l-a servit resemnarea...asa, frumos pe tava,cu bilet ca showul abia incepe.
A doua lovitura si cea care a venit ca un dus rece,ca o palma peste fata intr-un moment in care nu te asteptai a fost seara in care am aflat ca am intrat la facultate la buget.Tocmai ma sunase un coleg,unicul cu care mai vorbisem in acele zile si ma anuntase de acea reusita.Mama era langa mine si auzise totul,deci singura persoana care m-ar fi ascultat era deja langa mine si stia totul.Apoi m-am trezit punandu-mi intrebare bun,si acuma ce?cui ii mai spui?.Mi-am dat seama ca nu mai am cui,ca pe nimeni nu ar fi interesat din moment ce nimeni nu ma sunase de saptamani bune.Am zambit in continuare,am strans din dinti pe intuneric si mi-am spus ca am reusit,ca sunt fericita.Nu mi-am putut spune ca sunt si completa.
Anunturile de a doua zi,din zilele urmatoare,anunturile si din zilele astea nu au mai avut niciun farmec.Acea magie ca te bucuri de ceva important pentru tine s-a stins in acea seara pentru ca a fost prea singura.Nu cred ca am realizat,sau poate ca da,cat de mare,nu,nu mare....importanta ar trebui sa fie aceasta reusita pentru mine...dar cu siguranta am realizat ca nu m-am bucurat niciodata de ea asa cum as fi vrut si ca nu am curajul sa fac asta si nici nu stiu cum.
Oricum...mare lucru nu s-a schimbat.Ba da...am devenit si mai singura,atat de singura ca abia mai suport aceasta singuratate care m-a schimbat complet.Am uitat sa vorbesc,iar atunci cand prind si eu pe cineva cu care sa vorbesc sunt oprita pentru ca vorbesc prea mult.Poate oamenii nu ar mai spune asta daca ar gusta putin din singuratate.Asa ca am invatat sa nu mai vorbesc,sa nu mai spun ce simt,ce gandesc.Am invatat sa ma retrag in mine,sa imi alin singuratatea cu mine si sa imi vorbesc...noaptea..in soapte pana adorm.Am invatat sa visez la oameni care vor sa ma asculte si care ma vor in viata lor,sa sper la ei,sa ii visez si sa mi-i imaginez intr-o zi langa mine.Poate nu e bine ceea ce fac...dar pe moment sunt singurul lucru pe care il am.Poate ca da...m-am saturat sa fiu singura...dar m-am saturat si sa fiu singura cu oameni in jurul meu prefacandu-ma ca nu e asa.
Asa...iar cuvintele astea le-am scris nu pentru ca nu pot sa le rostesc,ci pentru ca nu am cui...si pentru am da seama cat de singura am fost si sunt.Enjoy it.


2 AM and I'm still awake, writing a song
If I get it all down on paper, it's no longer inside of me,
Threatening the life it belongs to
And I feel like I'm naked in front of the crowd
Cause these words are my diary, screaming out loud
And I know that you'll use them, however you want to


Anna Nalick - Breathe (2 AM)  
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

My obsession

    

   

 

Acestea sunt faimoasele mele oje despre care v-am mai vorbit in cateva postari:)De cand am facut pozele mi-am mai achizitionat cateva:)))(rosu,roz si mov)