Nu te-am vazut venind....nu te-am vazut niciodata.Asa cum nu am mers cu trenul niciodata.Dar am stiut mereu ca esti acolo...si am sperat mereu sa fiu si eu acolo langa tine.Si poate am fost...pana intr-un moment in care mi-ai dat drumul la mana si ai fugit de langa mine. De ce ai fugit? Poate daca te-as fi strans mai tare mi-ai fi simtit inima pana in varful firelor de par,pana in genele pleoapelor tale obosite...si poate ca ti-ar fi parut rau sa mai pleci.Dar nu am facut-o....te-am tinut gingas si te-am incalzit cu sangele sarat si cald ce inca imi curge in venele albastreAi fi plecat oricum....Si poate ca e mai bine asa cum s-a intamplat...
Vad cerul intunecandu-se si luand cu el imaginea ta.Imi tin picioarele stranse la piept si incerc sa imi dau seama daca inima mea inca mai bate.Da,inca.Nu simt frigul...si nici vantul care iti aduce vocea.Privesc orasul si marea de lumini in abisul staveziu al sufletului.Sunt pe bloc.Sunt pe bloc singura si stau pe marginea lui privind in gol si lasandu-mi lacrimile sa ajunga pe asfalt impreuna cu particule de vise argintii.Se zdrobesc de el,bucati si cioburi de vise peste tot.Vorbesc prostii,gandesc prostii,fredonez prostii si tremur de frica ca nu a mai ramas nimic de care sa ma tin si ca as putea sa ma prabusesc ...iar..si iar.Bucati si cioburi din mine.Deschid cutia neagra si scot din ea poze,lacrimi,parul tau blond,zambete si surasul din note muzicale pe care le-am pastrat atata timp.Le rup in bucati de orgoliu,circuite ironice de falsuri indignante,fir cu fir,le arunc de pe bloc si cad.Cad si tipa de durere, se prind de mana mea si eu le alung.Ma prind de par...dar le dau drumul mai departe.Atat de usoare... Le privesc cum cad.Bucati si cioburi din tine peste tot...Nu le prinde nimeni.Caci in fond...cine ar vrea niste poze distruse de zambete false,lacrimi....cine?Iti spun eu...nimeni.Nici macar eu....Asa ca am aruncat-o....nu cutia...lucrurile din ea....Iar acum stau toate imprastiate pe jos si te asteapta sa le iei ....dar tu nu o sa vii...si or sa ramana acolo pana cand un strain isi va face mila de ele si le va lua acasa...in garsoniera lui de student si va face o autopsie a sufletului gasit pe strada.Ii va rascoli pieptul impregnat de parfum puternic,ii va privi ochii intepati goi,ii va sfasaia carnea si ii va privi tendoanele albe si venele ruginite de ploi crunte si ace infecte ....Sau...vor ramane acolo pana cand va ploua din nou si se vor sterge de pe asfalt impreuna cu praful si mucurile gri de tigara fumeganda...
Ne-am pierdut.Undeva in drumul nostru cu multe statii mi-ai dat drumul la mana si am vazut ca....nu ne mai leaga nimic.De ce?
Vad cerul intunecandu-se si luand cu el imaginea ta.Imi tin picioarele stranse la piept si incerc sa imi dau seama daca inima mea inca mai bate.Da,inca.Nu simt frigul...si nici vantul care iti aduce vocea.Privesc orasul si marea de lumini in abisul staveziu al sufletului.Sunt pe bloc.Sunt pe bloc singura si stau pe marginea lui privind in gol si lasandu-mi lacrimile sa ajunga pe asfalt impreuna cu particule de vise argintii.Se zdrobesc de el,bucati si cioburi de vise peste tot.Vorbesc prostii,gandesc prostii,fredonez prostii si tremur de frica ca nu a mai ramas nimic de care sa ma tin si ca as putea sa ma prabusesc ...iar..si iar.Bucati si cioburi din mine.Deschid cutia neagra si scot din ea poze,lacrimi,parul tau blond,zambete si surasul din note muzicale pe care le-am pastrat atata timp.Le rup in bucati de orgoliu,circuite ironice de falsuri indignante,fir cu fir,le arunc de pe bloc si cad.Cad si tipa de durere, se prind de mana mea si eu le alung.Ma prind de par...dar le dau drumul mai departe.Atat de usoare... Le privesc cum cad.Bucati si cioburi din tine peste tot...Nu le prinde nimeni.Caci in fond...cine ar vrea niste poze distruse de zambete false,lacrimi....cine?Iti spun eu...nimeni.Nici macar eu....Asa ca am aruncat-o....nu cutia...lucrurile din ea....Iar acum stau toate imprastiate pe jos si te asteapta sa le iei ....dar tu nu o sa vii...si or sa ramana acolo pana cand un strain isi va face mila de ele si le va lua acasa...in garsoniera lui de student si va face o autopsie a sufletului gasit pe strada.Ii va rascoli pieptul impregnat de parfum puternic,ii va privi ochii intepati goi,ii va sfasaia carnea si ii va privi tendoanele albe si venele ruginite de ploi crunte si ace infecte ....Sau...vor ramane acolo pana cand va ploua din nou si se vor sterge de pe asfalt impreuna cu praful si mucurile gri de tigara fumeganda...
Ne-am pierdut.Undeva in drumul nostru cu multe statii mi-ai dat drumul la mana si am vazut ca....nu ne mai leaga nimic.De ce?
Aliniate zbucnind la colt
Vor tremura zgomotos
Circuite vechi si prafuite
Vene ruginite Fire de vise si usi inchise
Vor tremura zgomotos
Circuite vechi si prafuite
Vene ruginite Fire de vise si usi inchise
nice:)
RăspundețiȘtergere