Prea...devreme?

Ora 9.Am pus ceasul sa sune la ora 9.De ce?De ce am pus ceasul sa sune? Nu stiu...chiar nu stiu sa iti raspund la acesta intrebare...nu stiu de ce pun ceasul sa sune de cateva zile,luni...ani...incoace...Dar l-am pus in fiecare dimineata....ca si acum.
Cearsaful alb...atat de imbietor...atat de alb...ca si mainile tale pe care inca le mai pastreaza asa cum si eu le mai pastrez...Am aruncat ceasul.S-a trantit de perete si am oprit timpul.E doar soare...un soare cald care ma cheama...dar nu vreau sa ma duc...si el ma cheama la el prin perdeaua mea alba...Vreau sa stau aici sa te simt,sa te ascult,sa iti simt mirosul...sa te ating usor cu piciorul gol...Dar realizez imediat ca tu nu esti aici si ca iar am pus ceasul sa sune...de ce sa sune?Nu mai conteaza....
Veioza clipeste haotic.Stau infasurata in cearsaful alb ca sa te simt langa mine...pe masa.Am impins usor cu piciorul cana de cafea si vaza cu frezii....Chiar stii ca imi plac freziile?Da,sunt atat de...eu.Eu pe masa.O carte veche aruncata langa pat zace de cateva zile...nu am curajul si nici dispozitia necesara sa o ridic...sa o inchid,sa o pun la locul ei alaturi de...celelalte carti pe care nu le am.Asta e singura...si nici macar nu este a mea...Iar poza de pe noptiera,e aiurita de lumina galbena a veiozei...s-a pus praful pe ea...S-a pus praful peste tot...peste tot.Totul in jur e numai praf...scrum...lacrimi...zambete...nestire.Mai sunt si cateva monezi aruncate...totul e o vraiste in continua ordine...iar telefonul scos din furca inca mai are ton,deci nu l-au taiat....Oricum singurul numar pe care il stiu este al tau...dar nu te-am sunat niciodata...
Cd-uri imprastiate pe jos fac drumul spre pat...Miroase a portocala.Pervazul prafuit de atata vreme si cenusa gri este trezit de doua mere rosii...stau acolo de ceva timp...si imi aduc aminte de clipele in care imi aruncai portocale pe fereastra....Acum le aduci intr-o punga si le pui direct pe masa...Ai uitat.Asa cum ai uitat si de bomboanele din buzunar...asa cum m-ai uitat si pe mine intr-un buzunar dintr-o haina veche si ponosita.Da,hai sa uitam....Vrei?...
Este ultima scrisoare si inca iti mai tulbur linistea cu tampeniile mele...dar nu mai este mult...flaconul e deja gol...una cate una.Parca soarele bate mai tare....iar lumina veiozei a devenit brusc din galbena alba...Hai sa ne amintim...hai sa ne amintim cum m-ai lasat sa plec cand ti-am zis ca voi ramane doar daca tu ma vei opri...si tu ai tacut..deci ai ales sa plec...Sper ca ti-a fost mai bine...mai bine decat mie....Hai sa ne amintim...ce sa ne amintim?Mai avem noi vreo amintire?Sau am murit demult si nu am trait nimic din ce a fost vreodata?....Am sa te strang in brate pentru ultima data si am sa vars ultima lacrima neagra de la tusul de ochi pentru tine...si o sa ma usture la fel ca si apa sarata a marii si o sa cada la fel ca si parul taiat de soare...si atunci o sa imi dau seama ca traim vieti diferite si ca lumea noastra nu mai exista...e doar lumea mea,si lumea ta...fara lumea noastra...Si m-as preface ca as putea sa iti explic asta in mai multe cuvinte...dar nu ar fi asa...As trage de timp doar ca sa iti mai vad ochii negri si sa ma mai caut inca o data in negura lor...sa iti mai vad zambetul cald si sa iti mai simt inca o data parfumul si caldura....Si apoi te-as lasa sa pleci...si ti-as privi inca o data pasii goi pe nisipul umed al marii...pana cand cerul va cadea in bucati de praf de dorinte sfarmate in talpi ce nu vor sa ierte...
Si voi minti ca nu m-a durut...ca nu am adormit nopti intregi plangand,pana mi s-a terminat aerul din plamani si calmantele de pe noptriera prafuita,ca nu am mancat zile intregi caci nu puteam inghiti nimic inafara de pastile...Caci nu ar crede nimeni...nici macar eu...ca nu mai suntem noi ci doar eu , tu...si ca nu mai exista un al treilea cuvant...
Reiau in minte clipele in care am tipat,in care am dat in tine,in care te-am ranit desi nu meritai asta...in care m-am purtat ca o ticaloasa...Ai toate motivele din lume sa ma urasti...iar eu nu te urasc pentru asta...ci te iubesc si mai mult pentru ca mi-ai aratat ce fel de persoana sunt...si ca nu merit nimic...nici macar un sarut sau un cuvant...nici macar un “adio”...Nici macar atat...Iti multumesc ca mi-ai aratat cine sunt si pe cine vreau sa iubesc...Si poate ca ar fi mai bine sa nu mai scriu povesti,sa nu mai vars lacrimi pe foaie,sa nu mai visez,sa nu mai sper,sa nu mai tip...ci sa tac...si sa te iubesc in tacere...Asa cum ai facut-o tu cand m-ai lasat sa plec si nici nu ti-a pasat ca am urlat....ca am urlat si atat.
Promite-mi doar atat...Ca au ramas furtuni in urma pasilor tai de la mal...ca ai strabatut un lan intreg ca sa ma gasesti...si ca secundele care mi-au mai ramas m-ai iubit....asa ...in tacere...si ca in ele ai inghesuit lacrimi,maini reci,par ars si pupile inrosite...DNR(do not resuscitate)

P.S. Am trait o viata fara tine....

Nimic

Si prefer sa cred ca eu am fost un nimic.Da da...acel nimic care prin nimicul lui prea banal gandurilor tale ,candva ti le-a ocupat....Macar pentru un sincer si uitat minut.Acel nimic pe care l-ai putea gasi oricand in gandurile tale si ai sti ca am fost si sunt eu.M-as multumi si cu atat.60 de secunde in care, poate prin nimicul meu am umplut un gol al gandurilor tale absurde.59 de secunde pentru un nimic fredonat intr-o dimineata de vara ploioasa,58 de secunde pentru un rasarit de soare vesel,57 de secunde pentru o motaiala copilaroasa,56 de secunde pentru un sarut trist si un simplu “la revedere”.55 de secunde pentru o cruce facuta din reflex,54 de secunde cu ochii pe ceasul ce iti numara zilele care ti-au mai ramas,53 de secunde pentru o toana proasta,52 de secunde pentru o cravata desfacuta,51 de secunde pentru 2 lacrimi,50 de secunde pentru tine.
Atat mai sper...50 de secunde in care un nimic sa se aseze pe bratul tau si sa iti intipareasca in el 2 batai de inima usoare,pe care apoi sa le intorci ca pe doua file a unei carti nescrise...Deschide-ti atriile,tine-ti venele aproape,musca-ti buzele si inchide ochii caci nu e nimic mai dureros decat bataile de inima fara inima ce le da si secundele fara acea persoana...
Si poate ca 10 secunde care trec criminal,duios si fara simturi amagitoare au fost frica...frica ca tu existi si de ce ai putea sa imi faci...Ai putea sa pleci, sa iei cu tine cele 60 de secunde,sa le opresti undeva si sa nu te mai intorci niciodata. Nu vreau sa pleci si te rog sa nu vii...Stai...stai in coltul tau de lume,pe asfaltul tau murdar de povestile cu creta,pe prima banca de sub teiul din parc ...ne vom privi prin lentile zgaraiate din departare poate,ne vom intreba intr-un monolog absurd ce vise insira pe un sirag de margele albe celalalt si ne vom imagina in culori ceruite unul altuia viata.Dar te rog sa nu vii,sa nu gandesti...sa nu speri la acele imposibile 60 de secunde pe care un nimic ti le ofera, nimic din ce nu ai putea sa ai din nou si nimic din ce ai avut vreodata.Sa nu vrei nimic mai mult decat ceea ce ti se ofera pe tava... Un nimic fara curaj sa spere si sa stie ca tu existi....pentru ca tot ceea ce sunt si tot ce as fi putut fi este ce ai fi vrut tu sa fiu.

So hold me when I’m here,

Love me when I’m wrong,
Hold me when I’m scared,
And love me when I’m gone.

Maybe I’m just blind...

Piesa asta n-are nume...

Am oprit masina in mijlocul pustiului...Stiu..nu am condus niciodata.Doar am stat in dreapta ta si ti-am privit orice miscare,orice clipire,orice suras....Te contemplam si imi doream adesea sa stiu ce gandesti,daca sunt si eu acolo...in gandurile tale...Si poate ca am fost...pana la un moment dat cand m-ai pierdut printre ele...si m-ai alungat cu toate cele rele...
Ironic...melodia noastra e la radio...si mai ironic e ca niciodata nu au dat-o pana acum...Privesc in dreapta mea si vad lanul rosu de maci.Fredonez melodia si pun piciorul descult pe sufletul meu.Da...pe sufletul meu...mai jos decat praful de pe asfaltul incins.Arde....dar nu o iau la fuga caci ma trezeste,iar senzatia durerii este placuta.Inchid portiera incet...asa cum iti place tie sa o faci si merg spre...”nicaieriul” rosu...El ma asteapta...cu bratele deschise sa ii dansez in jur si sa ii dau sarutul meu,sa ii las drept plata lacrimile si amintirile...Imi infing picioarele in noroiul rece si ma scufund....ma trage la el...ma cheama...iar eu ii intind mana.Dar nu e noroiul acesta...e rosul...sunt macii...si melodia...vorbeste despre suflete pereche...
Totul este ironic...viata este ea insasi o ironie....m-am saturat...si vreau sa stiu...Da,vreau sa stiu!Vreau sa stiu de ce?De ce nu mi-ai spus ca viata este o ironie?Si ca tu stii asta...si de ce nu mi-ai spus ca nu ma mai iubesti...si ca nu iti pasa daca plec..Nu, tu ai tacut.A fost mai usor asa....Doamne...fa-o sa taca...sa taca melodia...sa tac eu...sa tac pentru totdeauna...asa cum am facut-o si atunci...Am luat-o la fuga...o naluca in vant si soare...rochia mea alba...rochia mea rupta...parul meu ravasit...talpile mele arse...nu ti-a pasat de nimic...Stiu,vorbesc prostii...si o iau si mai tare la fuga...poate se termina oxigenul,poate se termina rosul,poate se termina pamantul,poate se termina durerea...poate...Si ma arunc la pamant ca o pasare impuscata de vanatorul ei...dar nu e niciun vanator prin jur...si nicio pasare...
E atat de bine...e atat de bine in noroi...racoare...Imi infing mainile in el si il framant incet....ii privesc umbrele,ii simt mirosul,ii simt moliciunea...si imi amintesc de mine...de copilul din mine...de tine...de copilul din tine...Unde au disparut toate?Privesc in jur si nu le mai gasesc...au fost vreodata ale mele?Si ce am facut cu ele?Unde le-am pierdut?Le ai tu?Ti le-am lasat tie?Sunt la tine?
Nu....nu le-am pierdut....nu am putut sa le pierd...nu le-am avut niciodata...doar ti le-am inapoiat atunci cand ai ales sa taci....asa ca taci si acum...caci noroiul rece inca te asteapta...

P.S Am alergat un lan intreg fara tine...

Remake Twilight

Distributia:Bella-EU,Matei-James,Marcellino(are nume adevarat dar nu-l pot pune)-Edward,Oana-Victoria,.....pers secundare:profu de mate Bajetu,dirigu Scenarist,regizor etc...Diana

baby_blue_anny 14: si pe matei in rolul lui james
Diana: fata stii emisiunea aia scream queen?tu o sa fii dramaqueen
baby_blue_anny 14: ca are parul semipletos..
baby_blue_anny 14: ca a lui james..
Diana: era alec fata k era frasu’ lu’ oana
Diana: d'oh
baby_blue_anny 14: si oana e victoria..
baby_blue_anny 14: alex e jane
Diana: io sunt regizoru scenaristu si orice vrei tu
Diana: deci io fac scenariu
Diana: tu esti bella pe Marcellino il chemam il mituim k in sala respectiva se da ecdl-ul si mai vedem noi
Diana: stai sa ma gandesc
Diana: facem decorul la noi in clasa
baby_blue_anny 14: de ce?ca avem pestera?
Diana: pe matei il punem sa stea pe tavanul mucegait si ud la panda
baby_blue_anny 14: =))
Diana: tu intri te uiti si ti se face frig
baby_blue_anny 14: si ca sa il enervez ii spun ca o fac pe oana noua hannah montana...si ca ea accepta..:))
Diana: el sare de pe tavan si usa ramase blocata din cauza frigului
Diana: te alearga matei prin clasa si ii zici k dak te lasa in pace mai ai niste stickusri de o saptamana in banca
Diana: asa el te lasa in pace pana termina de mancat sticksurile
Diana: da' ink ii este foame
baby_blue_anny 14: stai ca mai am si niste Viva..
baby_blue_anny 14: de la inceputul anului..
baby_blue_anny 14: si covrigul ala..de la Craciun
baby_blue_anny 14: asa ...the next personaj..
baby_blue_anny 14: oana alias victoria..
Diana: si te alearga iar...apoi apare laurentiu si din dorinta lui nestavilita de a da testul de la ecdl la acces si mai mult de a scapa de dirig deschide usa...il vede pe matei flamand si sare sa-l opreasca
Diana: tu stai acolo inghetata si apoi nush
Diana: urmeaza pauza de masa. nu-i bun?hollywood-ul ma asteapta
bn..cat oferi?drepturile cde la copyright s pastreaza pe toata durata vietii+70 de ani de la moartea autorului(de la ecdl stiu).scrii din nou fata,k dak vede careva gramatica mea o considera pe lacteea the godess of romanian.: e...si scrii si tu acolo cui ii apartine scenariul?
baby_blue_anny 14: scriu scenarist-diana the best
Diana: the best fata da' ce sunt manelara din dorobanti?
Diana: ce?sunt ultimu lihnit kre a crapat mancarea de la Kaufland?
Diana: stai fata unde am ramas
baby_blue_anny 14: l-ai bagat prea repede pe edward
Diana: k erai moarta de frig pe parchetu nostru nelaminat in care profu de mate si-a rupt 2 perechi de pantofi impiedicandu-se si marcellino se lupta cu matei
Diana: ei habar n-au pt ce se lupta unul cu altul dar fiecare crede k celalalt vrea sa-i fure ce-i al lui:matei crede k Marcellino ii fura mancarea si Marcellino crede k matei vrea sa-i fure locu la ecdl
Diana: asa apare victoria cu o moaca tru trantind usa in bajetu style
baby_blue_anny 14: hai fata.,..ca tu tre sa stii...doar esti scenarista..
baby_blue_anny 14: eu sunt doar o rasuflata de actrita cu artrita
Diana: )))))))))))))))
Diana: )))))))))))
Diana: fata dak as avea blog discutia asta ar fi cel mai inteligent lucru pe care l-as fi scris vreodata
baby_blue_anny 14: o da?
Diana: pe bune nu mai stiu...oana ma blocheaza mental prin cealalta emisfera si nu pot sa gandesc
baby_blue_anny 14: imi fac eu blog..si o scriu eu
baby_blue_anny 14: ce?
Diana: stii k io si oana avem acelasi creier si emiosfere diferite
Diana: si knd una nu stie ce sa zica dam vina pe emisfera celeilate k ne blocheaza
Diana: mental vorbind
Diana: fata si se terminase lupta si Marcellino victoriuos k a castigat locuc lui la ecdl ia punga cu un ultim sticks ramas si rupe savurandu-l si te vede pe tn acolo dardaind pe podea si i se face mila de tn te ridica te pune in banca si iti scrie nr de telefon pe banca...da' cum banca era aia unde sta dumi curgea apa de sus si te-i ales si cu un dus rece si cu nr sters si pana la urma aio ramas cu buza umflat si emo si victoria nu si-a mai batut capu cu tn...nici sictir nu ti-a mai zis
Diana: si gata
Diana: end of story
Diana: acuma trebuie sa discutam dsp onorariul meu. scenarist de renume intergalactic...regizor interstelar...de la marea super productie:"th remake of twilight:amurg in pestera cretacica 10 f" va prezinta....
Diana: bella-diana
Diana: edward- marcellino C
Diana: victoria-oana montana
 Diana: james-matei
Diana: si nu in ultimul rand cel mai important
baby_blue_anny 14: fata alex
Diana: EU SI CU PERSOANA MEA UN GENIU NEINTELES O COMOARA ASCUNSA IN CURUL ASTA DE LUME NUMIT COLEGIOUL NATIONAL MIHAI EMINESCU
Diana: LAS-O PE ALEX SUNT IN PLINA GLORIE ACUM
Diana: zi-mi cum o sa scrii
Diana: dak tot esti asistenta mea
Diana: macar sa stiu cum lustruiesti diamantul meu brut adik opera mea...copilasul meu...acest viitor succes al filmului care il va intrece si pe avatar
mentionez ca nu e toata convorbirea dar sunt printre cele mai tari faze:))=))

Ochii tai....si marea...

Sunt tot eu.Eu..aceeasi...dintotdeauna.Stiu...nu ti-am scris de mult.Mi-a fost frica sa o fac.Nu pentru tine,caci tu ai fi suportat orice ti-as fi zis eu vreodata,orice nebunie de la ora 2 noapte,ci pentru mine...ca a-si fi putut sa iau trenul si sa ma intorc...sau sa plec si mai departe.Am plecat...departe...nu iti spun adresa...nici nu o stiu...si nici nu vreau...
Privesc marea fara tine... .Aerul sarat imi atinge pupila inrosita....si ustura...dar nu la fel de tare ca si... .Si apa...atat de albastra...si rece.Pot sa imi vad chipul in ea,viata si sa ma gandesc cum ar fi pe fundul ei,daca ar fi rece,daca ar fi umed si daca mi-ar placea...si pentru cat timp.E din nou primavara.Sunt aici de cateva zile,ore,minute...nici nu stiu...dar nu am mai privit niciodata marea astfel.Stiu cat iti place marea...iarna.De ce ?Nu am incercat niciodata sa aflu...poate pentru ca e linistita,rece,tacuta...sau poate pentru ca e involburata,nervoasa,iti taie respiratia prin aerul sarat care iti bate in fata si te face sa inchizi ochii...Si atunci inchizi ochii?Cred ca da ...si lasi marea sa tipe si pentru tine,sa iti urle toata furia,tristetea,nebunia...si sa atinga malurile.Si dai vina pe ea pentru lacimile tale...si i le dai ei.Caci in definitiv ce este marea?doar lacimile tale,ale mele,ale altora ca noi care nu au curajul sa le stranga de pe obraz si le arunca in mare.Iti dai seama cate lacrimi are marea?cata ura,tristete,iubire,dezamagire,viata,moarte ...
Aerul e cald si miroase a sare. Imi infing degetele in nisipul umed de pe mal si simt nevoia nebuneasca de a ma arunca in mare.Dar apa e rece... si ceva inca ma tine legata.Iar soarele pleaca si el...si el...E atat de...soare...rosu...galben...mic.Ii mai fac inca o data cu mana inainte sa plece de tot si eu sa inchid ochii si sa nu il mai vad.Inca o data...
Am promis...am promis marii ca o sa ii arat palmele mele...mai intai dreapta daca iubesc si am iubit...apoi stanga daca imi este frica.Si le-am ridicat in fiecare zi.Atunci ce fac aici cu ambele maini spre cer?Ce fac cu dreapta?cea cu care ti-am dat atata iubire,mangaiere...cea pe care tu ai luat-o de mana si ai plecat?Dar cu stanga? De ce imi este frica?...stiu...pentru ca am venit primavara la mare...iar tu ai fost aici inaintea mea...si ai vazut marea fara lacrimile mele...

P.S. Am strabatut o mare fara tine....

Aberatii de 3 noaptea...

Am inchis ferestrele.Am tras perdelele si am inchis ochii cu aceeasi viteza cu care candva as fi intors privirea catre tine.Am inchis usi dupa usi,din nou si din nou.Am inchis pleoape si am lasat sa curga ultimul strop de ura.Ultimul.Imi doresc sa-mi astup urechile cu ceva ....cu ceva care sa opreasca acel”Esti...pa.” al tau,spus cu atata precizie tematoare.Umbrela rosie se topeste sub stropii de acid al glasului tau,si simt cum arde in palmele-mi reci si umede.Imi doresc sa lesin si sa ma trezesc inconjurata de un lan de fan proaspat ca o zi de primavara.Ma las incet si alunec usor pe scaunul care scartie de dor.Auzi?De dor....E o prostie,si imi mai trec si altele prin cap la fel ca aceasta.Umarul gol imi atinge spatarul si tresar de neincrederea pe care o am in el,dand cu ochii de avioanele de hartie pe care le faceai pentru mine ca sa adorm.Le aliniez si le dau o culoare ce suna a planset de dor.De dor?...
Stau la marginea patului si imi privesc degetele cum se pierd in moalele covorului.Desenez fluturi cu piciorul si le fac vant gratios prin aer.Nu ii vad cum zboara,deci au plecat cu avioanele tale.Rastorn absurd paharul cu apa,si o intind usor cu unghiile mele albastre pe tot parchetul.Nu desenez nimic,iar nervii zboara disperati de neputinta de care dau dovada.Cu avioanele tale...
Ma intind usor pe pat,imi asez perna si parca te astept sa vii.Inchid ochii.Ce e cu inima mea?Si atunci vad sangele ce mi se scurge cald pe piept,prin crapatura peretelui de marmura.Duc mana usor si simt vibratii,batai pline de ura si suspin tragand din nou aer .Imi scot inima din piept si o asez pe perna langa mine.Ii privesc aortele vechi si lacrimile cenusii de durere pe care nu stiu daca eu o mai simt .Ma uit repede in oglinda si vad...Fire de par rupte haotic si vise spulberate pe sine de tren,apoi o mare balta....Pleoape cu valsuri de tristeti si irisi mov in floare.Obraji maturi si cicatrici pe vene repezi,urechi cu cirese amare si cercei ieftini rupti din soare,carotide pline de emotii si buze amare ce suspina parsiv la sarutul lor.Ce am facut?Ma intorc langa inima mea si o gasesc aceeasi...fara mine...Incerc sa o pun inapoi dar imi este smulta de avioanele de hartie.Incerc sa o trag inapoi dar imi este frica.Apoi o las...se va intoarce la tine...cu avioanele tale...

Fara titlu

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,

Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?(De-abia plecasesi-T.Arghezi)

3 PM

E prea tarziu.Lumina oarba imi oboseste ochii,iar mana imi tremura de ura,teama,frig...de nimic..de nimicul pe care nu stiu sa ti-l scriu.Cam asta a mai ramas intre noi...nimicul.Un cuvant atat de gol...la fel ca nimicul,golul,albul ,infinitul si marea dintre noi.Dar iti voi scrie aceasta scrisoare,acest nimic pentru a nu lasa foaia alba,iar marea din ochii tai sa atinga malurile.A cata foaie?Nici nu am tinut numarul,nici nu conteaza,caci totul este prea putin si nimic nu este prea mult. Este deja ora 3 noaptea,o nenorocita de ora 3 ....Focul din soba s-a stins de mult...e atat de frig desi e primavara.Doamne!este primavara....si am uitat sa deschid fereastra...iar teiul pobabil a inflorit deja,si nu ar trebui sa fie frig.Sorb inca o gura de cafea din cana mea rosie.E inca calda.
As vrea sa fii aici.Sa fii aici,sa-mi iei cana din mana si sa-mi spui ca este de ajuns,ca ar trebui sa ma culc.Sa imi soptesti lucruri marunte la ureche,sa-ti simt caldura in ea,sa imi tatuezi obrazul cu sarutul tau si palmele cu pixul cu care scriu acum.Sa imi canti in soapta si sa ma strangi de mana.Sa ma strangi de mana atat de tare incat sa ma trezesc,incat sa imi lasi amprenta ta ,incat sa imi faci vanatai.Sa imi pui palma in mana mea si sa alergam.Sa razi de rasul meu si sa plang de ochii tai atat de negri.Sa plang pe covorul negru pana raman fara aer in plamani,pana sa mi se face rau,pana raman fara lacrimi...iar tu sa-mi intinzi paharul tau cu apa rece.Rece...atat de rece ca si palmele mele,pleoapele si bataile afurisite de inima.Sa ma intreb de ce mai bate si apoi sa te privesc...si sa-mi aduc aminte.Si sa imi vina din nou sa plang cu gandul ca ai putea sa pleci de langa mine...de pe covorul meu negru pe un alt covor nepatat de lacrimi.

Sterge lacrimile pe care le-am lasat pe foaie.Nu,lasa...mai bine le sterg eu,caci tu nu ai putea sa faci nimic din toate cate as vrea eu.Nu ai putea sa fii aici caci ai plecat de mult,iar cana cu cafea...nici macar nu am o cana rosie...nu e cana mea.Vorbele marunte...tu nu soptesti...nici macar nu gandesti lucruri marunte..la tine totul e maret...Tu nu m-ai lua niciodata de mana si nu ai alerga cu mine kilometri intregi ...ar fi o copilarie pentru tine...

Stiu...sunt o ciudata...o ciudata care nu stie ce vrea de la tine...o ciudata care inca te iubeste...care inca mai crede asta...O ciudata care...nici macar nu are un covor negru.O ciudata care ar putea sa stea ore intregi fara sa spuna un cuvant,fara sa sopteasca un vers,fara sa te asculte si sa te implore sa taci si totusi sa stie ce simti.O ciudata care te cunoaste prea bine ca sa nu isi dea seama ca tu nu ai putea sa faci asta niciodata,nu ai putea sa taci,sa nu imi soptesti...am uitat...tu nu soptesti...tu iti strigi iubirea,o desenezi,o canti,o respiri,o visezi.Acelasi vis ca si al meu,sub acelasi cearsaf de soare...aceeasi minciuna cu zambetul pe buze,aceleasi ganduri facute scrum...Dupa toate astea,sa uit sa rad...si tu sa nu mai fii aici sa ma inveti.Sa invat singura...si sa reusesc...iarta-ma,iarta-ma,iarta-ma,iarta-ma...te inebunesc cu ganduri minore si lipsite de sens...dar iarta-ma...De ce sa ma ierti?...nu stiu...poate pentru faptul ca am spus de prea multe ori acest cuvant si nu mai stiu ce inseamna.

Am ajuns in fata usii tale.E incuiata.De doua ori.Am cheie,dar nu am curaj sa o descui...mai bine o las asa.Nici nu am atins clanta usii...dar stiu ca e incuiata...mereu a fost.Trebuie sa plec.Lucrurile mele...pastreaza-le tu.Fa ce vrei cu ele...arunca-le,da-le foc...nu mai vreau nimic...nici macar cana rosie...nici covorul negru....nici macar lacrimile de pe el....

P.S. Am parcurs primul kilometru fara tine...

Pro Volei

Asaaaaaaa...revin la problema de ieri.Pai i-am zis azi profului ca nu mai vin in formatie ca mai am si altceva de facut....si doamne!!!!!!nu am avut nicio remuscare!da' nici el nu a zis nimic:).
Am fost azi la un meci de volei feminin:Pro Volei(Botosani)-CSM Bucuresti.Fratioareeeeeeee...am iesit surda.Si nu cat rageau aia din tribune toti gramada ci cat a fluierat un drac in spatele meu...Ma rugam de fiecare data cand fluiera sa ii iasa ochii aia din cap poate asa mai tace....da nicio sansa.Ca doar era drac.Si am iesit de acolo surda si ca de pe alta planeta.Ma tranteam in Diana de parca eram dupa vreo 3 beri:))...eee...si ea in mine:))Ideea e ca am stat doar primele 3 reprize si Botosaniul era deja invingator...deci e bine.Da nu ma bucur.De ce?Fiindca habar nu am de ce ar trebui sa ma bucur ca o echipa...pe care nu o cunosc...si un joc care nu ma intereseaza ar trebui sa ma bucure...Vedeam in jurul meu tanci,pustani si "neni" care erau asa de bucurosi...nevoie mare...n-aveau treaba acasa.Si ma intrebam daca au venit pentru joc sau sa vada picioare goale pe gratis?Cred ca raman la a doua varianta.Una peste alta...ideea e ca pe langa cei 25% de oameni normali din sala,dintre care fac parte si eu cu Diana,restu erau cocalari.Daca nu a trecut unu prin fata mea de o mie de ori atata rau...ultima data i-am pus si piedica ca poate ramanea dracu la locul lui.
Am ajuns la concluzia ca nu am fatza de stadion.Nu stiu...cand ii vad pe toti ca se bucura si nici nu inteleg de ce mi se pare....wewwww....Adik...nu pot sa ma bucur odata cu mai mult de 5 persoane...simt ca incep sa ma bucur de bucuria lor si ma apuca depresia pe urma ca eu nu am de ce sa ma bucur...Nici nu stiu de ce scriu toate lucrurile astea aici...oricum nu citeste nimeni...da poate ca asa ma simt eu mai putin ciudata.


PS:Era unu in primul rand...mama...deci ala e fratele lu' Nikita din Romana..Fratele Ceafa da' Porc:))...omul ala se bucura si injura la orice gol...mai mult am stat cu ochii pe el ca sa imi dau si eu seama cu ce echipa tine...ca ii injura pe ambii antrenori...pe jucatoare...dadea sfaturi...se cunostea ca avea experienta pe terenul de volei...cu silueta lui:))):))

Nebun de negru

Vreau...vreau...vreau sa te duci dracu!!!!!!!!!!!!Da,vreau sa te duci dracu tu...si toti prietenii tai...toti...si tu...si tu sa te duci dracu..
Duceti-va toti dracu...ori o sa ma duc eu....