28November

Putine persoane pot descoperi latura de nebunie din mine...putine ma cunosc cu adevarat si putine au curajul sa ma lase sa le arat cum sunt...Intr-o alta limba tu mi-ai spus sa indraznesc...putine lucruri din tine au ramas sa mai faca asta...iar eu redevin ce am fost...

Imi plac aparatele foto de tip Polaroid,adica cele in care poza iese instantaneu.As vrea sa am unul...mi se pare uneori ca prinde o parte din momentul ala,aerul,atmosfera...parca nu se compara cu astea digitale pe care le vezi pe calculator.Nici macar cele de pe film,in care esti nevoit sa scoti pozele,sa le asezi cu grija in album nu se compara cu astea.Poate pentru ca viata noastra nu e nici ea un album de fotografii in care ingropam zilnic momente pe care lasam apoi sa se aseze praful...crezand ca vor deveni mai valoroase peste timp.Nu,pentru ca viata in sine e doar o singura fotografie...in care esti norocos daca ai prins lumina cea mai buna,momentul ala special,persoana langa doreai sa fii ca sa...stii tu...dai bine in poza.Parca alta e senzatia cand tii poza in mana si simti toate emotiile pe care le traiai cand ai facut poza respectiva,simti momentul in care poza aia ti-a schimbat viata.Nu conteaza...ideea e ca as fi vrut prin pozele alea sa fi avut o parte din tine.As fi avut o parte din aerul pe care il respiram atunci,din frigul de afara,din atmosfera aia de noiembrie tarziu.
P.S.Totul se inchidea la ora 11...dar am plecat pe la 9.As fi avut timp poate sa fac o poza din asta memorabila...dar cine ar fi stiut?

Daca m-ar intreba cineva de cine imi este dor probabil m-ar considera putin nebuna...sau pe langa subiect.Mie nu imi este dor de persoanele pe care le-am cunoscut candva,de persoanele care au plecat din viata mea,a fost decizia lor oricum,nu imi este dor de ele.Imi este dor de o persoana pe care nu o cunosc.Imi este dor de Acea persoana.As vrea sa o las in sufletul meu o vreme,sa se joace in voie,sa il modeleze dupa bunul plac,apoi intr-o zi sa o scot din el.As vrea sa vad cum ramane sufletul meu in urma ei.

Nu e nimic bun pe blogul asta.Numai chestii nasoale,plangeri de mila,nemultumiri...mii de chestii care s-au destramat in timp si care nu o sa se mai refaca niciodata,prea multe ganduri spuse printre randuri,multe lucruri spuse fara sens doar de dragul de a fi spuse,multe lucruri a caror sens putin il pricep si pe care si eu as vrea sa il uit. Nici nu stiu ce incerc sa fac...as vrea sa scriu despre tine,dar ma gandesc ca ar fi gresit.Despre toti care am scris aici au plecat.Oriunde.Tu nu esti aici deci nu ai avea unde sa pleci,dar ai putea sa vii.As vrea sa scriu despre tine,dar e singurul lucru pe care nu pot sa il fac.As putea totusi sa scriu despre ce nu stiu despre tine,dar nici asta nu stiu,nu pot.Tu esti o dovada clara ca nu am nimic concret,ca nu stiu nimic si ca trebuie sa fac o alegere daca sa mai sper sau nu,daca ceea ce fac este o minciuna,daca sa mai astept ceva...candva.Tu devii o dovada ca orice speranta poate deveni o minciuna pentru propriul suflet,o minciuna in care te obligi sa crezi,sau poate ramane o speranta...frumoasa..de care sa te legi mereu.
Am zis ca nu o sa scriu despre tine si deja o fac.Dar o sa scriu despre tine prin mine.
Tu ma faci mereu o persoana mai buna,o persoana mai optimista...tu ma faci sa visez.Ma faci sa visez si sa cred in vise si sa cred ca ele se pot si implini.Cand?Asta nu imi spui niciodata,dar ma inveti sa nu renunt niciodata sa cred ca o sa ma cauti intr-o zi.Apoi se intampla ceva si revin la realitatea asta...asta in care tu nu mai ai aceeasi forta pentru ca nu esti langa mine.
Stii...atunci cand o sa ne intalnim(surprinzi optimismul?) o sa fii surprins de cate ori m-am gandit la tine,de cate ori te-am luat cu mine in gand,in momente grele in care simteam ca as vrea ca tu sa fii inca o persoana pe care nu voiam sa o dezamagesc,dar si in momente bune,in clipe de fericire in care as fi dat orice sa fii atunci cu mine si sa fii mandru de mine.Mi-am imaginat deseori cum ar fi sa se intample asta.
Tu ma faci sa nu pot spune,sa nu pot scrie niste banale de cuvinte care nu se vor banale.

                                                                                                                                                               

Ca o lumina vii inspre mine,ma atingi...si ca un intuneric ma impiedici sa deschid ochii.Si totusi stiu mereu cand pleci.
Eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul viselor tale...Eu,eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul viselor tale...Dar geamurile...mi-au inghetat fara rost in ierni de asteptare....
As fi vrut sa nu iti fi dat niciodata drumul la mana.

Am sa incerc in fiecare zi sa nu mai gandesc nimic despre tine.Tot ce mi-as fi dorit era o singura zi in care sa te cunosc.O singura zi in care sa imi arati asa cum esti tu defapt...si sa imi distrugi orice asteptare,orice vis si orice imagine pe care mi-am facut eu despre tine.Sa distugi tot,sa calci in picioare imaginea aia si sa fii altfel...sa fii tu.O zi in care sa fii tot ce nu mi-am dorit sa fii.Asa ar fi fost mult mai usor.Si de preferabil ar fi ca ziua aia sa fie azi.Dar am uitat...tu,cel diferit de imaginea mea despre tine...tu nu implinesti vise.

Aici oamenii intreaba de tine.Defapt gresesc...intreaba de tine daca existi,daca esti tu pentru mine.Iar eu nu stiu ce sa le spun si tac.Tac si ascult si apoi imi dau seama ca nu esti pentru ca n-ai fost niciodata,dar pentru prima data as fi dat orice ca sa fii.

De aceea...

“De aceea e asa de important sa lasi anumite lucruri sa treaca. Sa le dai drumul. Sa te desprinzi de ele. Oamenii trebuie sa inteleaga ca nimeni nu triseaza, uneori castigam, alteori pierdem. Nu astepta sa ti se dea ceva inapoi, nu astepta sa ti se recunoasca efortul, sa ti se descopere geniul, sa ti se inteleaga iubirea. Incheie niste etape. Nu din orgoliu, din neputinta sau mandrie, ci pur si simplu pentru ca acel lucru nu se mai potriveste cu viata ta. Inchide usa, schimba discul, fa curat in casa, sterge praful. Inceteaza sa mai fii cine erai si transforma-te in cine esti” -Paolo Coelho-Zahir

                                        Because you fit me better than my favourite sweater....

                                                                     Day 30

Multumesc...

Acum un an incepeam o calatorie in care aveam sa cunosc o persoana care inconstient avea sa ma schimbe.Sa imi schimbe modul de a fi,modul de gandire,modul de a iubi si de a spera.As vrea sa am ocazia sa ii multumesc.

Pentru ca mi-am uitat numele de prea multe ori....

" Atunci cînd îmi place foarte mult de cineva, niciodată nu-i spun numele altora. Este ca și cum aș renunța la o parte din ființa lui. Cel mai banal lucru este minunat doar dacă-l ascunzi. " Oscar Wilde


                                                                   Day 29

Just another hour

Ne despart 1987 de kilometri...si inca alti zeci din inima ta....

Ne despart si orele stii?La inceput aveam obiceiul...defapt gresesc,era o intamplare,de a ma uita la ceas la ora fixa.Probabil stii ce se spune despre asta...dar nu am crezut niciodata pe bune.Apoi...dupa o vreme am incetat sa ma mai uit la ceas.Orice ora fixa imi provoca dor de tine.

 Acum...cand din intamplare este ora fixa imi dau seama ca tot timpul am gandit gresit acele ore.Acum fiecare ora fixa nu mai reprezinta decat o alta ora in care tu nu mai esti aici,in care tu nu ai fost aici.Atat...iar orele astea dor la fel de tare ca si celelalte.

                                                         Day 26

Is love overrated?

Poate pentru altii nu e asa de greu.Poate ca sunt eu altfel,poate ca fac parte acei oameni care nu vor sau pur si simplu nu pot spune acele cuvinte pe care altii le rostesc inconstient si fara nicio abtinere.Vi s-a intamplat vreodata sa va doriti sa ii spuneti cuiva ceea ce simtiti,sa ii spuneti cat de mult inseamna pentru voi,sa ii spuneti ca o iubiti si sa nu puteti deschide gura?Sa simtiti cum cuvintele vi se opresc in gat,pe buze,doar in urechile celuilalt nu?Sa le simtiti cum se transforma,cum iau alta forma,una banala si cum va pierdeti curajul sa mai incercati inca o data si inca o data si inca o data?Parca iti doresti sa fii altcineva in momentul acela,sa fii altceva,sa fii orice numai tu nu,si iti doresti ca gandurile si cuvintele alea nici sa nu-ti fi trecut prin minte...pentru ca iti dai seama de neputinta si lipsa de curaj si te simti si mai neputincios.
Eu da...eu simt asta.Nu pot spune "Te iubesc" fara sa fiu constienta de asta,fara sa imi "programez" oarecum sa fac chestia asta si fara sa ma transpun in altcineva.In cineva care e tot eu,dar care "eu" poate spune cuvintele alea.Nu pot.
Ma gandeam intr-o vreme cand observasem chestia asta si o analizam ca sa ii gasesc motivul ca poate nu sunt singura si poate mai sunt si altii la fel ca mine.Si am descoperit si la alti oameni aceeasi problema.Dar am observat si ca aceasta nu vine din frica de a arata ce simti.Nicidecum.Asta o poate face oricine,in orice mod.Nu e ca si cum cuvintele alea te-ar face mai slab,ca si cum te-ar face transparent si ceilalti ar observa cat de tare iti tremura inima cand le rostesti,cat de tare iti transpira palmele si cat de rosii iti sunt obrajii si cat de tare iti zvacnesc tamplele.Nu e ca si cum acele cuvinte ar spune cine esti,cum esti sau cum o sa devii.
In fine...am inceput sa cred atunci ca poate nu putem spune cuvintele alea pentru ca nu ar fi de-ajuns,ca nu le consideram demne de sentimentele noastre reale,ca nu reflecta ceea ce simtim cu adevarat.Faptul ca auzim cuvintele "Te iubesc" de zeci de ori poate intr-o zi,nu conteaza unde,intr-o melodie,intr-un film,carte...oriunde,ne facem sa ne gandim daca nu ar suna ca un cliseu.Uneori ma satur sa aud cuvintele astea,alteori mi se par oribile si fara sens,alteori tanjesc dupa ele dar intr-un mod ciudat si de cele mai multe ori nu le spun pentru ca mi se par overrated.Mi se intampla uneori sa nu pot nici sa scriu despre dragoste sau subiecte asemanatoare.Nu imi vin cuvintele,nu imi plac,nu sunt eu si ale mele,nu le cred.Alteori le simt,le gandesc si le am in degete.
Nu stiu...poate si cuvintele astea ar trebui sa aiba termen de valabilitate...sau cel putin un numar de utilizari.Dar ar fi trebuit sa se termine pana acum,deci nu au.Poate ca o sa invatam si alte cuvinte sau cel putin o sa invatam sa iubim inainte sa le spunem.

 
Asa...iar spre final as avea o rugaminte:)))Vreau sa vad daca putem ajunge la 200 de cititori...pana pe 28 noiembrie.E bine?

You and your white horse

       Am vrut doar sa-ti spun ca imi plac caii albi si ca as da oricand un cal verde de pe pereti pe unul alb.Care sa fie doar al meu.Sa ii impletesc coronite de margarete si sa il rasfat zilnic.Sa il visez chiar si atunci cand sunt treaza.Vreau sa visez mereu cai albi...fara printi pe ei,te rog.Doar caii mei albi.

Day 19

Eu nu vreau sa ma indragostesc de o persoana.Eu vreau sa ma indragostesc de un zambet sincer si 2 ochi care nu stiu sa minta.


Day 15

Heartbeat

"Scoasa din corp,inima continua sa bata.In lipsa influentelor extrinseci si nervoase,vegetative si umorale,inima isi continua activitatea ritmica timp de cateva ore sau zile,daca este irigata cu un lichid nutritiv special."

-Si zici ca inca bate?




Day 11

Cinderella did not Google Prince Charming

Faptul ca oamenii au din ce in ce mai putina ocupatie si ca unii se plictisesc cu viata lor sau ca facebook-ul le devine o a doua personalitate este ceva de necontestat.Nu m-as mira chiar sa vad si cateva studii sau procentaje...facute binenteles de marii cercetatori britanici(mi se pare mie sau jumatate din ei doar cu asta se ocupa?ca la cat cerceteaza aia orice ne-am putea baga si noi pe felie cu vreo vecina de la 2 care stie totul despre toti nu credeti?),dar sa revenim.Ideea e ca facebook-ul s-a transformat in ceea ce era acum multi ani HI5-ul,adica o lume a lipsitilor de ocupatie si ahtiati...dupa orice in marea majoritate:)))Mai curand joaca si rol de matrimoniale avand in vedere numarul de persoane de care tot aud ca " si-au gasit jumatatea" pe facebook.Mai,eu nu zic ca poate oamenii nu au dreptate...poate dintr-o mie de oameni 2 se potrivesc si chiar ajung si continua sa aiba o relatie.Dar mi se pare cam fortata treaba.Nu stiu...poate am eu impresia gresita ca e mult mai mica probabilitatea sa gasesti pe cineva pe net,pe fb sau pe alte retele de socializare decat in viata reala,in anumite circumstante in care te aduce viata..fara sa cauti tu nimic.Poate sunt idealista,poate sunt de moda veche,poate cine stie,peste 1 an o sa zic si eu ce spun si astia acuma,insa mi-e frica sa imi imaginez ce ar fi iesit daca si parintii nostri s-ar fi cunoscut tot asa:)))
Ok...m-am indepartat putin de la ideea cu care pornisem.Eu cred ca pe lume,in anumite situatii, sunt doua tipuri de oameni:disperati si bagatori in seama/lipsiti de ocupatie si creier.Altfel nu mi-as explica,nu indrazneala,ci lipsa de creier cu care se avanta unii in conversatii.Probabil ca nu sunt si nu voi fi nici singura care va avea de-a face cu prostii pe facebook care ar face orice pentru un id,un numar de telefon si o intalnire.Ar vinde-o si pe mama cred:)))Asa deci...haideti sa va povestesc doua intamplari de genul.
Cred ca prin iarna trecuta intru ca de obicei pe facebook si vad ca am o cerere de la cineva...pictor.Dau accept si imi vad de treaba.De obicei nu prea dau add,dar tipul a avut noroc in ziua aia.Peste vreo 5 minute ma contacteaza...frumos..-buna seara,-buna seara..-ce faci?-uite bine...prin casa...-aha..siiii n-ai vrea sa pozezi pentru mine? Cand am vazut asta am zis claaaar fratioare...deci iti lipseste ceva e clar.Cum sa intrebi asta o persoana pe care o cunosti,e mult spus de 5 minute, si cu care ai schimbat 2 vorbe? Ii raspund frumos ca -nu,multumesc,nu sunt interesata.Domnul insista...ca -da sigur nu vreau?Ca e o sansa unica in viata...Eu deja eram plictisita si incepeam sa ma enervez.Ii raspund ca -nu,nu vreau si ca poate gaseste pe altcineva care sa profite de sansa asta unica in viata.In momentul urmator incepe sa ma faca -ignoranta...cica cum imi permit?Ca nu respect munca unui om,ca nu imi pasa de arta...ca arta sta la baza Universului...si multe altele.
Cand am vazut asa mi-a fost clar ca domnu nu e pe gardu lui sa zicem asa.Universul...arta...ce treaba are cu faptul ca nu vreau sa pozez?Eu ignoranta?Ii raspund ca -arta nu inseamna a poza pentru cineva...ca arta inseamna si muzica,teatru,literatura alea alea...si ca in mod sigur Universul o sa existe in continuare si fara poza mea.In momentul urmator m-a scos de la prieteni...probabil a considerat ca nu sunt in deajuns de in armonie cu Universul si na:)))
A doua intamplare e mai veche...de pe vremea in care nu aveam inca fb si aveam un id de copchil prostanac:)))Din ala facut la 14 ani in care nu exista nicio litera din numele tau real si in care dadeai accept la oricine:))Intra tot asa odata unu in vorba si dupa 5 minute ma intreaba daca am prieten.Ohoooo frate...da stiu ca te grabesti:))).Mi-am dat seama cu cine am de-a face si am zis sa rad putin de saracul baiat.Ii raspund asa mai trist ca nu,nu mai am din pacate.Gata asta a fost...i-am trezit interesul.-Vai dar de ce,ca esti o fata asa de draguta.Nu stiu unde m-o fi vazut el ca sunt draguta da na...Ii raspund ca am mai avut vreo 7 prieteni...dar au murit toti.Cred ca deja o lua razna:)))-Dar de ce?Cum sa moara toti 7?Imposibil...Ii raspund ca na,m-au enervat si i-am otravit cu clorura de sodiu.Cine nu stie asta e sare de bucatarie:))))Eram deja pe jos de ras:)))Imi raspunde ca asta e din chimie nu? Ii zic ca da si imi raspunde ca a facut si el chimie si ii placea,da acuma "numai" ii place.I-am raspuns ca din cate se vede nici romana "numai" ii place da na...Mai departe sincer chiar nu mai imi amintesc cum s-a terminat...stiu doar ca am ras in seara aia si ca imi voi aminti mereu conversatia aia:)))
Si da!Da,oameni buni...exista si astfel de oameni.Poate exista si mai rai de atata.Se pare ca selectia naturala inca nu functioneaza cum ar trebuie.Prin urmare intreb si eu:cate conversatii din astea ar trebui sa port ca sa zicem ca imi gasesc "jumatatea" aia de multi cautata?Nu stiu,sunt de parere ca in viata reala esti mai scutita sa iti torturezi ochii si creierul cu ce aberatii scriu unii pe net si ca macar vezi cu ochii tai cu cine discuti..Stiti ca pe net poti sa fii oricine...din pacate multi aleg sa fie prosti:)

Do you?