This is not the end

Ieri a fost ultima zi de liceu.Curs festiv,robe,cape,diplome,multe mame emotionate,copii fericiti ca au scapat de liceu si de profii care i-au stresat 4 ani de zile,multe poze cu colegii(scuzati) asa ca sa ne aducem aminte unul de altul sau doar din curtoazie ca sa nu fim naspa,multe rasete,multe prietenii de care nu stiai ca exista si de care incepe sa iti para rau ca abia acum,la sfarsit le-ai descoperit.Nu a lipsit binenteles cronica banchetului,in care fiecare a incercat sa isi aduca aminte cele mai penale faze ale serii,cele mai trasnite dansuri si cele mai ciudate combinatii.Multe vorbe cu oameni cu care nu ai vorbit aproape mai nimic in 4 ani de zile,dar realizezi ca te simti foarte bine cu ei...si da asa incepe incet incet regretul.Nu cred ca regreta nimeni liceul propriu-zis,cu ore,profi si toate cele,nici nu ar fi de asteptat,dar cu siguranta,oricat de rau te-ai inteles sau nu cu colegii,oricat de mult sau nu ti-a pasat de ei si lor de tine si oricat de  unita a fost clasa,acolo undeva,in suflet,parca simti ceva ce seamana a dor.A dor de ei si a frica ca nu stii cine o sa te astepte pe viitor.Daca o sa fie macar pe atat cat au fost ei.Nu as mai vrea sa adaug nimic.Nu si-ar mai avea rostul.Am fost buni,foarte buni si o sa fim si mai buni sunt sigura.Si asta nu e sfarsitul....