-Buna...ce mai faci?
Da...cam asta ar fi inceputul unei conversatii banale pe care as putea sa o duc cu cineva,dar nu cred ca ar avea rost sa va plictisesc cu continuarea ei din moment ce nu exista.Nu o sa mai gasesc ca intotdeauna scuze pentru absenta de pe blog...poate ca nu scriu zilnic,poate ca nicio postare de pe acest blog nu trezeste vreun interes...dar va citesc,va jur.Deschid in fiecare zi computerul si va citesc...postare cu postare...pentru ca in ultima vreme doar voi ati mai ramas pe aici.Uneori ma urasc ca fac chestia asta...ar trebui sa fiu in alta parte,sa fac lucruri care sa conteze si care sa merite apoi a fi povestite aici.Dar asta e viata nu?Sau mai bine zis singuratatea,pentru ca a devenit unul din cele mai frecvente cuvinte care imi trece prin minte in ultima perioada...si daca stau sa ma gandesc,sa analizez si sa ma uit in urma...o ultima perioada care se intinde in ani.Ma trezesc singura,mananc singura,ma uit la seriale singura si adorm gandindu-ma cat de singura e viata mea.Seara de seara inchid laptopul,satula de seriale si alte chestii banale,imi verific telefonul...de parca cuiva i-ar trece prin minte sa imi dea vreun mesaj atat de tarziu in noapte si apoi imi pun capul pe perna si stau.Uit cateodata ca ar trebui sa dorm,sa inchid ochii si ma trezesc dupa minute bune de privit tavanul sau ledul de la tv.Imi vorbesc mie...incerc sa imi tin de urat,o ocupatie destul de frecventa in ultima vreme si incerc sa imi alin singuratatea,sa ma mint singura ca nu sunt...singura...si ca ar trebui sa dorm.
Dar iata ca ma abat de la subiectul meu.Singuratatea....o lama cu doua taisuri.Habar nu am cum sa continui sincer.Ideea e ca singuratatea te schimba,face din tine un om mai urat,mai lipsit de ambitie,mai timid,mai...singur.Spun ca e o lama cu doua taisuri pentru ca uneori vrei sa fii singur,doar tu cu tine insuti,sa iti aduni energiile si sa o iei de la capat,sa iti trezesti ambitia si sa iti urmaresti scopurile.O faci,esti bucuros...dar nu complet,pentru ca esti singur si nu ai cu cine sa imparti acea bucurie,nu are cine sa o admire si cine sa te felicite pentru ea.
Am fost mereu constienta ca sunt singura,ca nu am prea multe persoane in jurul meu,ca nu am duzini de prieteni si ca imi indepartez familia.Am considerat ca cei pe care ii aveam erau de ajuns,ca ma multumeau asa cum erau si ca,undeva,era normal sa fie o selectie a oamenilor din jurul tau.Acum imi dau seama ca poate am fost mai singura decat mi-as fi putut imagina,decat credeam atunci.An de an,in momente in care nu ar fi trebuit sa fiu singura eram singura.Dar mi-am zis ca asta e...m-am resemnat,am incercat sa uit,sa trec peste asta si sa mai acord sanse celor care au lipsit.Am acordat sanse cand mie poate nu mi s-au acordat.Anul acesta cu siguranta a fost decisiv din multe puncte de vedere si asta e unul din principalele.Anul acesta am fost doar eu si cu mine.Mi-am facut o promisiune la inceput de an...nu mi-am dorit lucruri materiale,nu mi-am dorit cine stie ce puteri...mi-am dorit ambitie,atat.Pentru ca am crezut ca daca am ambitie o sa pot sa fac orice,ca o sa am puterea sa trec peste orice.Si am primit-o.Dar am primit in schimb si o mare parte din realitatea pe care refuzam sa o vad.Aia in care eram singura.O perioada a fost bine...imi spuneam ca dincolo de singuratatea pe care o gustam deja am ambitia...si ca ma pot multumi si cu atat.Am primit multe apeluri refuzate,intrebari cu "ce vreau?",usi trantite in nas in excursia de la Bruxelles,critici ca nu sunt multumita cu prietenia unor oameni,care de altfel ma ignorau,si ca imi fac noi prieteni,ignoranta totala din partea celor pe care ii consideram cei mai buni prieteni.Descopeream in sfarsit cat de singura eram defapt si incercam sa ma mai amagesc inca putin...atat incat sa pot adormi noaptea si incat sa mai pot acorda sanse si gasi scuze pentru cei care in 3 saptamani de zile nu mi-au dat niciun telefon.Dar intram deja in alt registru,o sa fac si despre asta o postare,stati calmi.
Dar au venit si sfarsitul liceului si examenele.Lovitura de gratie as putea spune si cea care mi-a deschis ochii a fost momentul imediat dupa proba orala de la romana.Iesisem din sala,fericita ca am luat experimentat cand mi-am dat seama ca nu am cu cine sa impart aceasta bucurie,chiar si ea insignificanta.Prietenii plecasera.Tot drumul spre casa am rasfoit agenda telefonica in speranta ca voi gasi pe cineva caruia sa ii spun de reusita mea,cu care sa impart porcaria aia de bucurie,cu care sa rad de emotiile pe care le avusesem inainte.Am ramas cu cautarea si cu gustul amar pe care mi l-a servit resemnarea...asa, frumos pe tava,cu bilet ca showul abia incepe.
A doua lovitura si cea care a venit ca un dus rece,ca o palma peste fata intr-un moment in care nu te asteptai a fost seara in care am aflat ca am intrat la facultate la buget.Tocmai ma sunase un coleg,unicul cu care mai vorbisem in acele zile si ma anuntase de acea reusita.Mama era langa mine si auzise totul,deci singura persoana care m-ar fi ascultat era deja langa mine si stia totul.Apoi m-am trezit punandu-mi intrebare bun,si acuma ce?cui ii mai spui?.Mi-am dat seama ca nu mai am cui,ca pe nimeni nu ar fi interesat din moment ce nimeni nu ma sunase de saptamani bune.Am zambit in continuare,am strans din dinti pe intuneric si mi-am spus ca am reusit,ca sunt fericita.Nu mi-am putut spune ca sunt si completa.
Anunturile de a doua zi,din zilele urmatoare,anunturile si din zilele astea nu au mai avut niciun farmec.Acea magie ca te bucuri de ceva important pentru tine s-a stins in acea seara pentru ca a fost prea singura.Nu cred ca am realizat,sau poate ca da,cat de mare,nu,nu mare....importanta ar trebui sa fie aceasta reusita pentru mine...dar cu siguranta am realizat ca nu m-am bucurat niciodata de ea asa cum as fi vrut si ca nu am curajul sa fac asta si nici nu stiu cum.
Oricum...mare lucru nu s-a schimbat.Ba da...am devenit si mai singura,atat de singura ca abia mai suport aceasta singuratate care m-a schimbat complet.Am uitat sa vorbesc,iar atunci cand prind si eu pe cineva cu care sa vorbesc sunt oprita pentru ca vorbesc prea mult.Poate oamenii nu ar mai spune asta daca ar gusta putin din singuratate.Asa ca am invatat sa nu mai vorbesc,sa nu mai spun ce simt,ce gandesc.Am invatat sa ma retrag in mine,sa imi alin singuratatea cu mine si sa imi vorbesc...noaptea..in soapte pana adorm.Am invatat sa visez la oameni care vor sa ma asculte si care ma vor in viata lor,sa sper la ei,sa ii visez si sa mi-i imaginez intr-o zi langa mine.Poate nu e bine ceea ce fac...dar pe moment sunt singurul lucru pe care il am.Poate ca da...m-am saturat sa fiu singura...dar m-am saturat si sa fiu singura cu oameni in jurul meu prefacandu-ma ca nu e asa.
Asa...iar cuvintele astea le-am scris nu pentru ca nu pot sa le rostesc,ci pentru ca nu am cui...si pentru am da seama cat de singura am fost si sunt.Enjoy it.
2 AM and I'm still awake, writing a song
If I get it all down on paper, it's no longer inside of me,
Threatening the life it belongs to
And I feel like I'm naked in front of the crowd
Cause these words are my diary, screaming out loud
And I know that you'll use them, however you want to
Anna Nalick - Breathe (2 AM)
Asculta mai multe audio diverse
Probabil ca stiti aceste magazine micute din jurul blocurilor,acele magazine de cartier unde aproape gasesti cam tot ce exista si in supermarket.De ce le-am adus in discutie?Pentru ca am vreo 2 sau 3 de astfel de magazine in jurul blocului...deci am de unde sa aleg:)))Stiti ca stand ani intregi in acelasi cartier,mergand zi de zi la magazin dupa paine sau apa ajungi sa te cunosti nu doar cu vecinii de bloc sau cartier...dar si cu vanzatorii.Ajungeti sa faceti glume,sa va pastreze o paine daca ajungeti mai tarziu...diverse favoruri.Depinde si de vanzator binenteles.Astia din cartier la mine sunt simpatici....sau simpatice,ca sunt femei toate,si imi face placere sa ma duc sa cumpar de la ele.Acum sa trec la ce vroiam sa va povestesc initial.
