Pentru ca ar fi trebuit sa ii spun mai des cat de mult o iubesc,si nu doar sa ii spun ci sa ii si arat.Lucru pe care,din pacate,nu il fac prea des.As putea,la fel ca voi toti,sa umplu pagini intregi de clisee pe care intr-un final uitam sa le mai credem sau sa le simtim.Si poate mi-ar veni greu sa fac lucrul asta si chiar nu pot sa inteleg de ce.Dar in final ceea ce conteaza nu e cum e mama,ci cum imi aduc eu aminte de ea.Si poate asta nu e cea mai buna postare,cea mai frumoasa declaratie,da e singura in care cred....restu...prostii in care practic nu am spus nimic si au fost mult mai simplu de scris.
"Are two tragedy in your life:one is losing your heart's desire,the other is to get it.GeorgeBernardShaw
Yes, losing your heart`s desire is tragic. But gaining your heart's desire? That`s all you can hope for. This year I wished for love... to immerse myself in someone else and to wake a heart long afraid to feel. My wish was granted. And if having that is tragic, then give me that tragedy. Because I wouldn`t give it back for the world."
15 minute de cand statea in statie,inghetand,simtind pietrele sub picioare si acoperindu-si urechile rosii cu mainile.Era innorat,frig si aproape incepea sa ninga.Nu ca ar fi fost prima data in ultimele 2 zile.Masini treceau pe langa ea,se privea in geamurile lor,ele in ea si isi zicea ca parul nu putea sta mai aiurea ca atunci.Vantul ii ardea obrajii,mii de ace,o palma data la nervi.O masina se opri chiar in fata ei si cum avea acest prost obicei incepu sa-si aseze esarfa.
-Urca...
Nu avea obiceiul sa asculte comenzi de genu sau sa le indeplineasca pentru nimeni.Era prea incapatanata sa faca ce vroiau altii.Dar acum era altceva....parca era hipnotizata si urca tacuta in masina ca un copil cuminte ce altadata nu ar fi fost.
-Ai pe bancheta din spate niste mancare...Probabil ti-e foame.Eu am iesit cu o ora mai devreme si...
-De ce faci asta?Nu mi-e foame...si nici nu ar trebui sa fiu aici...de fapt chiar o sa cobor,a fost o greseala...
Prea tarziu.Masina deja pornise.Sa se arunce?Nu nu...s-ar fi lovit..si in plus chiar aici isi dorea sa se afle...
-Deci pe unde o iau?
-Unde vrei....nu-mi pasa...De unde ai stiut sa vii aici?Adica...
-Te cunosc destul de bine sa stii...
-Cand?Azi?O sa ma cunosti si maine?
-Deci... pe ce strada stai?
-Strada Ciresilor Nr2 Ap 13 usa rosie...
Zambea si parea profund surprins.
-Esti sigura ca acolo stai?
-Ce?Imi cunosc destul de bine adresa...sa stii...
-Si esti sigura ca acolo vrei sa fii?
-Ihi...asa cum ai stiut si tu locul acesta...
-Si...daca dupa ce intri nu vei mai fi lasata sa pleci?
-Cine a zis ca trebuie sa plec...
-Dar daca o sa vrei candva sa pleci...sa te intorci din nou pe strada asta...sa astepti din nou autobuzul,sa..
-Eu stiu unde vreau Eu sa fiu.
Tacere se lasa,sub pretextul unui condus concentrat.Zambetul era in coltul gurii,ochii atenti la strada,iar sufletul....iesea pe undeva pe geam impreuna cu aburul.
-Ok am ajuns.Exact unde trebuie sa fii....Era blocul ei,strada ei,aleea unde se juca cand era mai mica si nimic din toate astea nu i se pareau familiare.Deschise portiera si nici macar nu se uita in urma ei.Facu cativa pasi pe zapada care ii scartia sub bocanci si apoi se intoarse brusc.Deschise geamu.Astepta...
Azi era pierduta printre ganduri.Ai fi zis ca era ceva grav,asta daca nu si-ar fi ales ea singura drumul.Din anumite motive,pe care poate nici chiar ea nu le ghicea,nu vroia sa se intoarca.Nu vroia sa vada din nou acele fete,sa le asculte,sa le zambeasca.Nu vroia nimic...inafara de ganduri.De ce nu intelegeau altii asta...Pentru ea era atat de simplu.Urmarea poteci de ganduri acoperite de zapada.Punea intrebari,tot ea gasea raspunsuri,dar mereu erau altele.La unele stia raspunsul,insa ii era frica de el.Ar fi insemnat trezirea la realitate,acceptarea celorlalti si nu era pregatita pentru asta. Adevarul nu ar fi facut niciun zgomot pe care ea sa nu-l fi stiut.Asa ca prefera sa taca....cu ochii inchisi,cu mintea obosita,cu sufletul stins,dormea.Avea vise de rememorat si ganduri de distrus.
Am crezut ca intr`o zi buzduganul va lovi in usa mea si am sa ies sa te imbratisez
Vroiam sa`ti revad calul alb
Mi`ai promis ca`l voi calari candva
Si acum cand in sfarsit as fi putut
Ne`ai lasat sa ratacim printre faruri de masini
Trebuia sa crestem mari si sa luptam cu toti zmeii din lume,
Nimeni nu mai vrea sa lupte, Fat-Frumos
Oamenii n`au timp sa fie viteji
Unii spun ca viata e o lupta dar foarte rar aud pe cineva care sa fie sigur ca a castigat sau a
pierdut
Mi`ai promis ca o sa ma inveti ce`ai onoarea Fat-Frumos
Da` nimeni nu mai foloseste cuvantul asta
Nici in reclame nu l`am auzit, foarte rar in filme
Da` mereu apare unu care spune ca esti prost daca ai onoare
Ai plecat... si nu m`ai lamurit
In fiecare seara ajungem in acelasi loc, Fat-Frumos, niste case mici
Iar eu stiu sigur ca am fost in castelul tau
Mi`ai spus ca nu pot sa stau mult,
Venea zmeul si trebuia va luptati
Si toti oamenii fac aceleasi lucruri
Cei singuri, inta`n casa, arunca niste chei pe masa , se duc la frigider, scot o sticla, beau, si
privesc in gol
Apoi se trezesc ca din vis
Se duc in alta camera, se aseaza pe canapea si dau drumul la televizor
In fiecare seara, mii de oameni fac aceleasi lucruri, in acelasi timp, in aceleasi case mici,
Fat-Frumos
Am fi putut fi singuri Fat-Frumos
Mi`ai promis ca n`o sa dormim doua nopti in acelasi loc Fat-Frumos
C`o sa zburam peste munti calare pe`un caii nostri albi
Si`o sa calatorim in acelasi timp cu stelele,
Si unde vom vedea o luminita cat de mica, acolo vom cobori, si vom innopta
M`am gandit ca n`o sa pot zbura Fat-Frumos
Dar eram sigur ca voi calatori
Si luminite sunt peste tot Fat-Frumos, asta ma doare
Nici macar n`ar fi trebuit sa le cautam
E mult mai simplu decat pe vremea ta , si tu nu esti aici
Spuneai sa inconjuram pamantul
Si sa raspandim binele in lume
Dar nu mi`ai spus niciodata ce inseamna binele
N`ai apucat!
De ce m`ai lasat Fat-Frumos, de ce?
M`ai lasat sa ratacesc printre faruri de masini
Nu stiu drumul spre castel
Si acasa doare
De ce m`ai tradat Fat-Frumos, de ce?
Treci incoace sa lupti,
Sa m`ajuti sa castig
Nu mai stiu sa iubesc
Fara tine mi`e frig
Stii cat se cearta oamenii pe chestia asta cu binele?
Ma enervezi Fat-Frumos ca esti iresponsabil
M`ai lasat cu ochii`n soare
Vreau sa fac tot ce faceai tu,
Si sa traiesc cum traiai tu, Fat-Frumos
Si sa`i invat si pe altii
Prietenii trebuia sa ma ajute, nu Fat-Frumos?
Trebuia sa plecam impreuna la drum
Trebuia sa stiu sa`i aleg, nu Fat-Frumos?
Ei bine, afla ca sunt singur!
De ce m`ai lasat Fat-Frumos, de ce?
M`ai lasat sa ratacesc printre faruri de masini
Nu stiu drumul spre castel
Si acasa doare
Sunt singur si tu nu esti aici
Fomila, Setila, Pasari-Lati-Lungila
Sunt inconjurat de niste idioti in costume gri
Cu care ma vad miercurea la mall
Si care canta cantece despr bere
Si nici macar nu`si mai amintesc de tine
Imi spun ca au cunoscut`o doar pe Ileana Cosanzeana
Dar ca de tine nu`si aduc aminte
Si rad Fat-Frumos, rad de tine, rad de mine
Trebuia sa fii aici, lasule, sa ne`nveti sa luptam,
Sa ne vorbesti despre onoare si prietenie
Sa ne spui despre sacrificiu
Trebuia ramai aici, sa te aperi, Fat-Frumos
Pentru ca eu n`o pot face in locul tau
Ca nu m`ai invatat Fat-Frumos
Ai plecat ca un las, Fat-Frumos
Si nu ne`ai invatat nimic
Ai fi putut macar sa`mi spui
Cum ai facut s`o iubesti doar pe ea Fat-Frumos,
Pentru ca eu stiu ca ea te`a ajutat mult
Cum ai reusit sa iubesti o singura fata ?
Te urasc Fat-Frumos,
Te urasc in numele tuturor calculatoarelor din lume
Tastez numele tau, si mii de pagini imi vorbesc despre tine
Si tu nu esti nicaieri Fat-Frumos
Si nici zmeul nu mai e printre noi
Asa as fi fost sigur ca ai existat
Ai plecat Fat-Frumos, si ai luat cu tine si binele sï rau
Taste me, drink my soul Show me all the things that I shouldn't know When there's a new moon on the rise I had everything, opportunities for eternity And I could belong to the night
Azi fusese din nou la el.Era obiceiul ei,era viciul si obsesia,drogul si leacul pentru o abstinenta emotionala prematura.Usa era deschisa,cheile pe etajera din hol, langa tigari.Mai erau doar doua, deci nu se lasase de ele.Geamul aducea un aer vechi incaperii,ce impregna un sentiment de pierdere.Ceva.Cam atat era.Camera,etajera,tigarile si amintirile care ieseau la fel ca fumul de tigara pe geam.Si astea erau ceva fata de ce avea ea in momentul ala.Din poseta scoase bricheta si isi aprinse una din tigari,lasase fumul sa se ridice si decise ca era momentul sa inchida geamul.Ar fi putut iesi toate amintirile si s-ar fi pierdut pe strazi fara numar de inmatriculare.Toate...odata cu fumul si probabil,daca nu mai mult ca sigur, ar fi ajuns in destinatii gresite si ar fi fost calcate in picioare.Mai rau decat erau deja,caci bocancii lor macar erau imaginari.Isi umpluse paharul cu apa si urmatoarea inghititura ii ingheta plamanii.La fel si inima.Era insetata.Privea paharul de pe noptiera si cerea salvarea povestilor cu regi si regine din el.Ar fi mers dupa ei,in pahar...in paharul lui,al ei.S-ar fi inecat in el,intrand incet in nisipul apei,cu talpile goale,pe catafalctul de hartie nescrisa.Ar astepta acum valul cel dintai sa-i faca o invitatie,iar apoi ar porni stinghera de curajul ametitor produs de lespedea de sare. Ar inchide ochii,caci valurile iar face greata si ar sughite la gandul ca... brusc e foarte singura.Atat de singura... Ar intra pana la genunchi,printre zgarieturi si urme ale unei vieti anterioare.Cu degetele infipte in lespedea de nisip,ar porni pe scoicile taioase mai departe prin apa rece.Ar fi ca acum noapte,ar fi luna plina si ar deschide ochii macar de dragul ei.Tremura in pahar. Ar inainta pana la piept,rasuflarea i-ar ingheta si ar pastra in ea ultimul sentiment,ultima imbratisare a unei morti subite.Pe fruntea ei s-ar intalni cerurile,pierzandu-si impreuna stele.Mor,rand pe rand povestile cu regi si regine.
E flamanda de tutun.Il doreste cu mainile,cu buzele,cu plamanii,cu inima,cu narile,cu fiecare respiratie care fara fumul ei aromat nu isi gasesa locul.Il simte.E din nou aici.Pe buze, nari,pe pleoape.Dar e prea tarziu.Au murit cu totii inecati in paharul ei.
Mai ramasese doar o tigara pentru a doua zi si dupa ar fi disparut cu totul.Nu mai avea ce cauta oricum acolo.Era prea mult fum,prea multe amintiri pierdute printre el si nimeni care sa fie in stare sa deschida nenorocita aia de fereastra care...nu ducea spre nimic nou sau mai bun.El nu se intorsese pana acum,nici nu avea de gand sa o mai faca.Tot ce lasase in urma lui erau tigarile si pe ea.Era la dezintoxicare pentru ambele.
Ce dulce e razbunarea dupa ce cineva profita de tine...nici nu iti poti inchipui.Acum e randul meu sa profit de tine.Si stiu ca iti plac glumele mele....pe seama ta:)).A deci a fost doar un joc?Let's play baby:))We are friends with benefits,remember?
M-am aflat intr-un triunghi amoros si eu nici nu stiam:)).Teoretic stiam,dar imi placea asa de tare situatia.Mai ales acuma cand a devenit critica:)).Varamea ar fi asa mandra:))Da, amorul nostru nemuritor si practic neexistent s-a dus dracu'.Si acum am ramas doar eu si voi doi.Si promit sa fiu cuminte...asa cum ai promis si tu,mai stii?
Aseara, vorbind cu cineva am primit una din intrebarile ciudate pe care mi le pune in fiecare seara:”Crezi in monstri?”.Am raspuns ca nu,si abia mai tarziu mi-am dat seama ca defapt da,chiar cred in monstri.
Inca de mica imi era frica sa stau cu picioarele la marginea patului.Ma gandeam,imi imaginam mereu ca exista un monstru sub pat care ar putea sa ma traga de picioare.Tot asa, niciodata nu ma ascundeam in dulap,sub mese sau diverse chestii cum fac toti copii.Mai tarziu am aflat ca o mare parte din frica asta se datoreaza si minorei claustrofobii de care sufar,desi tot mai cred ca exista ceva sub pat si ca dincolo de hainele de pe umerase o mana te va trage sper ea.
Apoi am crescut si viata mi-a aratat ca monstrii pot avea chip uman si chiar si nume.Oricare.Acel monstru creat pentru ura si pura rautate.Cel mai rau.Caci oricat ai incerca sa il ocolesti el te va gasi mereu.Si chiar daca nu iti mai poate face rau,simpla lui umbra si amintire inca doare si va ramane mereu intiparita in mintea ta.Si vei incerca sa uiti,nu sa ierti,si iti vei da seama ca nici asta nu poti si poate ca nici nu vrei.Ca acel monstru a devenit o parte din viata ta,desi in incercarea de-al invinge ai avut grija sa nu devii chiar tu un monstru.Ei bine,s-a intamplat....
Acum imi dau seama ca monstri creaza alti monstri,desi originalul e incomparabil mai “bun”.Bine,unii ar zice ca nu chiar monstri,poate au dreptate,dar oricum isi lasa amprenta semnificativ asupra sufletului si mai ales mintii tale.Acum cred ca” monştrii sunt reali, la fel şi fantomele. Există în interiorul nostru. Şi uneori câştigă “(Stephen King), in simplele decizii de a face rau in defavoarea binelui si de a simti o ura permanenta mai presus de iubire.
” Basmele nu le dezvăluie copiilor că balaurii există. Copii ştiu deja că balaurii există. Basmele le dezvăluie copiilor că balaurii pot fi omorâţi “.
Anul asta care a trecut a fost cu bune,cu rele,si totusi pare atat de gol.Trag linie si vad ca viata mea nu s-a schimbat cu nimic aproape de anul trecut si ca nu am facut aproape nimic anul asta care sa il schimbe pe cel viitor.A fost bun...a fost...dar a avut si parti rele.Am iertat greseli aproape de neiertat,am incercat sa inlocuiesc persoane de neinlocuit si am uitat persoane pe care nu le poti uita.Am facut ce am vrut,am fost dezamagita de persoane de la care nu ma asteptam,dar si eu am dezamagit..Unii zic ca anul asta am fost mai fericita,ca starea mea emo s-a evaporat si ca am ramas doar eu.Da si nu prea.Cred ca am lasat aceasta senzatie datorita inroniei debordante de care am avut parte anul asta.Am incercat sa fiu ironica,sa arat ca nu imi pasa,si in unele chestii chiar m-a ajutat acest lucru.Nici nu imi mai aduc aminte ce faceam pe la inceputul anului...si stau si ma uit ca pana si pe blog parca viata mea a inceput de prin luna Aprilie.Da,prin Mai era ziua mea,pe care am tratato cu sictir,apoi ultimele teze,stres total,si apoi in Iunie vacanta.Plictisitoate in mare parte,cu kineto,plimbari si nopti pierdute pe mess in care am devenit plictiseala cuiva.Apoi August cu Franta,in care m-as intoarce dar singura.De asta imi pare rau...ca atunci cand am fost la Paris nu am avut niciun moment in care sa fiu singura si sa imi adun gandurile,sa ma gandesc la ceva.Am fost tot timpul pe drumuri,am alergat ca nebuna dintr-o parte in alta si am incercat sa cuprind cat mai mult din el.Si parca nu prea mi-a iesit.Parca nu am avut timp sa savurez Parisul,parca am privit din afara totul,parca nu eram acolo.Am ras ca tampita la Disney,nici nu stiu de ce,probabil din cauza euforiei celorlalti,m-am distrat doar in masinariile alea,in rest nu simt nicio atractie pentru niciun personaj,am mers cu muuuult sictir printre tot felul de tablouri la Luvru,si sa mor daca mai tin minte ceva de pe acolo.As fi vrut,nu stiu...sa stau la o cafenea pe Champ Elysee,sa ma cufund in gandurile mele si sa ma uit la lumea care trecea pe acolo in acea zi superba.A fost frumos, nu zic nu.Dar daca m-as intoarce as fi alta.Si o sa ma intorc,chiar si pentru un weekend,si o sa fac ce i-am zis Dianei:o sa beau vin rosu pe Champ Elysee.Apoi m-am intors acasa si a urmat Septembrie in care vremea a fost naspa,eu m-am simtit naspa si apoi a inceput scoala.Si asa a inceput totul sa mearga aiurea in viata mea.Am realizat in aceasta luna ca nu am nimic din ce credeam ca am si ca nu o sa am niciodata.Si apoi vedeti si voi ce a urmat in lunile urmatoare.Si acuma in Decembrie am realizat ca nu mai simt nimic,ca nu mai vreau nimic,si cel mai naspa nu mai imi doresc nimic.Ca am inceput sa imi reprim toate sentimentele,dorintele,ca le gasesc prea scumpe pentru mine si asta e naspa.E naspa cand te trezesti si te intreaba cineva ce vrei si iti dai seama ca nu stii,sau ca stii dar nu o sa ai niciodata acel lucru.Asa am ajuns eu...”Vreau sa fie...Da’ nu o sa se intample niciodata deci mai bine o las balta.Nu mai vreau”.Asa am ajuns eu.Si cred ca ar fi cazul sa imi doresc sa ma schimb.Sa fiu altfel anul asta care vine.Si vreau.Vreau sa merit persoanele de langa mine si ele sa ma merite,sa iubesc,sa ma iubesc mai mult,sa imi asum riscuri,sa imi pun intrebari si sa-mi gasesc raspunsuri,sa uit tot ce a fost,sa iert,sa nu mai fiu atat de vindicativa,sa nu mai am resentimente,sa nu imi mai reprosez atatea,sa nu regret nimic din ce voi face,sa fac ceva care sa conteze,sa schimb ceva in bine,sa nu mai indepartez oamenii care inca ma mai iubesc.Cred.Da,sa cred in ceva,sa cred in mine.
Si tot acest an a durat cam cat?...8 luni?Am parcurs mult din el...uneori singura,alteori altii au luat decizii,ganduri,carma si...pe mine.Si nu stiu acum cand am ajuns la destinatie daca sunt eu.Daca am fost eu vreodata... P.S.Vreau sa ajung iar la 45 de kilograme,ma simt mai bine asa.
