Mai jos decat sufletul meu...stau mai jos decat sufletul si papucii mei...mai jos decat privirea ta rece ,iar asfatul incins de soarele de Iulie imi arde obrazul drept si nu am puterea sa ma ridic...nu am curajul...Praful imi inroseste ochii...lacrimez si dau la o parte praful din ei cu degetele mele murdare...
Strada e goala...ba nu...sunt doar eu si pietrele de pe jos...si cateva flori rupte de tei...din teiul meu singur.La fel ca mine.Privesc pietrele gri si imi amintesc cum am aruncat cu ele in sufletul meu...cum am dat jos bucata cu bucata din el...cum i-am scos inima si am aruncat-o peste un pod..si cum inca ii mai aud bataia.L-am aruncat in gol si i-am fumat toate visele,lasandu-i urma de tigara pe bratele albe ca marmura de anemia nemiloasa.Apoi ti l-am dat tie...Iar tu ai avut grija de el o perioada.L-ai pansat cu imbratisari si l-ai tratat cu zambete calde ,l-ai ridicat de jos si l-ai scuturat de praf si scrum.Atunci ce fac eu aici jos?Asta a fost atunci...acum il tratez de una singura...si te arunc pe tine din sufletul meu.
Si stii ce ma va durea cel mai tare?Atunci cand imi voi privi sufletul mutilat iar el ma va intreba ce am facut...si eu nu voi sti ce sa ii raspund.As putea minti si i-asi putea zice ca ti l-am dat tie... sufletul meu...
M-am ridicat de jos.Am pus talpa papucului si am calcat atat de tare pana nu am mai auzit niciun ticait.Mi-am calcat sufleul de second hand cu piciorul si am sarit de pe pod pentru o second life.Si am mers mai departe.Jur ca nu a mai ramas nimeni in urma mea,descult,cu visele arse si ochii inrositi.Crezi ca m-ar fi asteptat?Stii tu...sufletul meu?Crezi ca daca nu ar fi fost papucul meu,fumul si toate celelalte m-ar fi astepta?M-ar fi asteptat sa ii dau niste lacrimi sarate si niste par ars de soarele asta de Iulie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu