Stii,in tot acest timp cel mai mare dor mi-a fost de tine.Mi-a fost dor de tine si de clipele in care vorbeam.Parca nimic nu se compara cu clipele in care te ridicai de pe scaun si veneai langa mine in pat.Zaceam minute in sir unul langa celalalt,cu ochii in tavan si vorbeam.Diverse.Prostii,tampenii de cel mai multe ori,chestii in contradictoriu, vorbe care sa alunge plictiseala,barfe. Sau ne spuneam ofurile,amintirile,dorintele si viitorul.Ne dadeam jos mastile.Era usor...nu ne privea nimeni in fata...poate doar tavanul...Mi-e dor de momentele alea.Erau putinele momente in care parca totul se linistea,in care timpul parca se incetinea,caci nu s-a oprit niciodata,in care totul parea ca o sa fie bine,ca are rezolvare,ca parca nici dracu nu mai era chiar asa de negru.
Stiu ca suna a ciudatenie,dar si acum,cand ma gandesc la tine si la lucruri pe care as vrea sa ti le spun,pe care mi le spun intai mie in gand,ma intind in pat,cu ochii in tavan si incep sa vorbesc.Incerc sa-mi imaginez ca esti inca langa mine,ca ma asculti si uneori ma gandesc la ce raspunsuri mi-ai da.Apoi totul revine la normal,ma trezesc la realitate.Aceea in care te gasesc intr-un monitor cateva ore pe zi...
De cand m-am intors am incercat sa caut si sa gasesc acest lucru si in alti oameni.Oameni pe care ii cunosc,sau mai bine spus am crezut ca ii cunosc,oameni cu care aveam de asemenea amintiri si momente frumoase,oameni cu care am impartasit multe.Am incercat sa te gasesc in alti oameni,sa ii aduc langa mine.Nu stiu daca e din vina mea...poate nu e vina nimanui la urma urmei...dar nu am mai gasit nimic din ce credeam ca am.Nici amintirile,nici momentele,nici macar oamenii.
Viata ca un platou cu fursecuri...
Aw... :(. E atat de trist..
RăspundețiȘtergere