Oameni in penar

V-ati imaginat vreodata ca oamenii nu mai sunt oameni?Ca nu stiu...si-au pierdut dreptul de a mai fi oameni,si-au pierdut substanta,s-au dematerealizat si s-au transformat in altceva?Eu da....uneori pentru mine oamenii sunt niste pixuri,deseori creioane si rareori stilouri.Si locuiesc cu totii in acelasi penar al unui copil.Deseori copilul este blond,alteori brunet cu parul cret si foarte talentat la desen,iar cateodata isi imagineaza jocuri cu ceea ce gaseste in penarul sau.Dar apoi se plictiseste repede,nu are rabdare si le arunca,nepasandu-i ca altadata le-a dorit,le-a iubit si a avut grija de ele.Probabil credeti ca asta e o nebunie si poate ca asa este.Dar oamenii pot fi creioane,pixuri,stilouri si multe altele...si sunt.
Cred ca preferatele mele sunt stilourile.Cateodat au penita aurie...desi nu sunt din aur,alteori argintie...dar si astea sunt la fel de bune.Cred ca astia sunt oamenii importanti din viata mea.Oamenii de care am grija sa nu-si rupa penita,sa nu se zgaraie,sa aiba mereu cerneala si sa ii alimentez cu iubire din sticluta asta mica numita "Inima" pe care copilul blond mi-a dat-o special pentru mine.Astea sunt stilourile pe care trebuie sa le am mereu cu mine,dupa mine si pe care nu le-as imprumuta tuturor...ci doar altor stilouri.Stilouri care scriu uneori scrisori de dragoste,alteori de dor sau suferinta,dar care stau mereu in buzunarul de la pieptul tau.Pentru ca acolo e cald si bine,acolo ii gasesti cel mai usor si acolo le place sa stea.
Mai sunt apoi si pixurile.Se vor permanente,se vor stapane pe tine si se vor colorate.Dar nu sunt asa.Sunt tot oameni,mai mult sau mai putin importanti.De cele mai multe ori sunt albastre,in diferite nuante ce nu difera foarte mult deci cad putin asa...spre banal.Daca gasesti unul negru inseamna ca e special...in felul lui si ca ar fi bine sa ai grija de el,sa nu il folosesti prea des si sa il pastrezi pentru momente si scrisori speciale.Pentru randuri in care sa scrii cu dragoste,cu dor,fericire,implinire si in care sa speri ca o sa dureze vesnic.Pixurile astea iti pot deveni prieteni,iubiti si poate mai mult de atat daca ai grija de ele.Multa grija...desi par ca nu o sa plece niciodata de pe camasa ta,intr-o zi dupa spalarea la masina o sa realizezi ca a mai ramas doar putin din ce era inainte,ca mai e doar o urma mica si ca la urmatoarea spalare o sa se duca si aia.Poate ca o sa se duca,poate nu...cert e ca o sa-ti amintesti mereu ca ai avut acea pata de pix acolo.Fix langa inima ta.De preferabil sa fi fost neagra caci daca devine rosie e periculoasa.Sau poate nu,cine stie?
Pe langa stilouri si pixuri, creioane cred ca am cunoscut cel mai mult.De cand eram mica le-am avut in mana,am mazgalit pereti si foi in cautare de ceva inspiratie.Am rupt multe dintre ele si am tocit altele de prea multa folosire.Pe altele le-am pierdut definitiv atunci cand m-am enervat ca nu aveau nuanta pe care o doream eu.Dar mi-au fost prietene si astea...creioanele.Sau poate sa fi fost doar amici,cunostinte?Cert e ca nu le mai stiu numarul,caci au fost multe si doar putine au rezistat in timp,iar cele care au facut-o stau aruncate intr-un penar special pentru ele pe care rareori il deschid si extrag de acolo cate unul.Dar parca mi-e mila sa le arunc si imi zic mereu ca poate intr-o zi o sa facem din nou cunostinta,ca o sa ne cunoastem mai bine de data asta,ca o sa desenam fluturi si zile cu soare,inimi si ceruri fara nori si ca o sa am grija de ele sa nu se piarda.Dar le uit mereu...imi par mai importante petele de pix de pe hainele si mainile mele si am atatea stilouri de alimentat cu dragoste.
Cam astea se gasesc in penarul meu.Uneori gasesc prin casa si cate o radiera cu care mai sterg ce am scris din greseala cu vreun pix sau creion,dar dispare repede din mainile mele.Markere nu folosesc...sunt prea periculoase si nu le gasesc un loc special in penarul meu...asa...doar pentru ele.Dar nu se stie...