28 noiembrie 2012

28November



Putine persoane pot descoperi latura de nebunie din mine...putine ma cunosc cu adevarat si putine au curajul sa ma lase sa le arat cum sunt...Intr-o alta limba tu mi-ai spus sa indraznesc...putine lucruri din tine au ramas sa mai faca asta...iar eu redevin ce am fost...




Imi plac aparatele foto de tip Polaroid,adica cele in care poza iese instantaneu.As vrea sa am unul...mi se pare uneori ca prinde o parte din momentul ala,aerul,atmosfera...parca nu se compara cu astea digitale pe care le vezi pe calculator.Nici macar cele de pe film,in care esti nevoit sa scoti pozele,sa le asezi cu grija in album nu se compara cu astea.Poate pentru ca viata noastra nu e nici ea un album de fotografii in care ingropam zilnic momente pe care lasam apoi sa se aseze praful...crezand ca vor deveni mai valoroase peste timp.Nu,pentru ca viata in sine e doar o singura fotografie...in care esti norocos daca ai prins lumina cea mai buna,momentul ala special,persoana langa doreai sa fii ca sa...stii tu...dai bine in poza.Parca alta e senzatia cand tii poza in mana si simti toate emotiile pe care le traiai cand ai facut poza respectiva,simti momentul in care poza aia ti-a schimbat viata.Nu conteaza...ideea e ca as fi vrut prin pozele alea sa fi avut o parte din tine.As fi avut o parte din aerul pe care il respiram atunci,din frigul de afara,din atmosfera aia de noiembrie tarziu.
P.S.Totul se inchidea la ora 11...dar am plecat pe la 9.As fi avut timp poate sa fac o poza din asta memorabila...dar cine ar fi stiut?


Daca m-ar intreba cineva de cine imi este dor probabil m-ar considera putin nebuna...sau pe langa subiect.Mie nu imi este dor de persoanele pe care le-am cunoscut candva,de persoanele care au plecat din viata mea,a fost decizia lor oricum,nu imi este dor de ele.Imi este dor de o persoana pe care nu o cunosc.Imi este dor de Acea persoana.As vrea sa o las in sufletul meu o vreme,sa se joace in voie,sa il modeleze dupa bunul plac,apoi intr-o zi sa o scot din el.As vrea sa vad cum ramane sufletul meu in urma ei.

Nu e nimic bun pe blogul asta.Numai chestii nasoale,plangeri de mila,nemultumiri...mii de chestii care s-au destramat in timp si care nu o sa se mai refaca niciodata,prea multe ganduri spuse printre randuri,multe lucruri spuse fara sens doar de dragul de a fi spuse,multe lucruri a caror sens putin il pricep si pe care si eu as vrea sa il uit. Nici nu stiu ce incerc sa fac...as vrea sa scriu despre tine,dar ma gandesc ca ar fi gresit.Despre toti care am scris aici au plecat.Oriunde.Tu nu esti aici deci nu ai avea unde sa pleci,dar ai putea sa vii.As vrea sa scriu despre tine,dar e singurul lucru pe care nu pot sa il fac.As putea totusi sa scriu despre ce nu stiu despre tine,dar nici asta nu stiu,nu pot.Tu esti o dovada clara ca nu am nimic concret,ca nu stiu nimic si ca trebuie sa fac o alegere daca sa mai sper sau nu,daca ceea ce fac este o minciuna,daca sa mai astept ceva...candva.Tu devii o dovada ca orice speranta poate deveni o minciuna pentru propriul suflet,o minciuna in care te obligi sa crezi,sau poate ramane o speranta...frumoasa..de care sa te legi mereu.
Am zis ca nu o sa scriu despre tine si deja o fac.Dar o sa scriu despre tine prin mine.
Tu ma faci mereu o persoana mai buna,o persoana mai optimista...tu ma faci sa visez.Ma faci sa visez si sa cred in vise si sa cred ca ele se pot si implini.Cand?Asta nu imi spui niciodata,dar ma inveti sa nu renunt niciodata sa cred ca o sa ma cauti intr-o zi.Apoi se intampla ceva si revin la realitatea asta...asta in care tu nu mai ai aceeasi forta pentru ca nu esti langa mine.
Stii...atunci cand o sa ne intalnim(surprinzi optimismul?) o sa fii surprins de cate ori m-am gandit la tine,de cate ori te-am luat cu mine in gand,in momente grele in care simteam ca as vrea ca tu sa fii inca o persoana pe care nu voiam sa o dezamagesc,dar si in momente bune,in clipe de fericire in care as fi dat orice sa fii atunci cu mine si sa fii mandru de mine.Mi-am imaginat deseori cum ar fi sa se intample asta.
Tu ma faci sa nu pot spune,sa nu pot scrie niste banale de cuvinte care nu se vor banale.

                                                                                                                                                               

Ca o lumina vii inspre mine,ma atingi...si ca un intuneric ma impiedici sa deschid ochii.Si totusi stiu mereu cand pleci.
Eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul viselor tale...Eu,eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul viselor tale...Dar geamurile...mi-au inghetat fara rost in ierni de asteptare....
As fi vrut sa nu iti fi dat niciodata drumul la mana.


Am sa incerc in fiecare zi sa nu mai gandesc nimic despre tine.Tot ce mi-as fi dorit era o singura zi in care sa te cunosc.O singura zi in care sa imi arati asa cum esti tu defapt...si sa imi distrugi orice asteptare,orice vis si orice imagine pe care mi-am facut eu despre tine.Sa distugi tot,sa calci in picioare imaginea aia si sa fii altfel...sa fii tu.O zi in care sa fii tot ce nu mi-am dorit sa fii.Asa ar fi fost mult mai usor.Si de preferabil ar fi ca ziua aia sa fie azi.Dar am uitat...tu,cel diferit de imaginea mea despre tine...tu nu implinesti vise.

Aici oamenii intreaba de tine.Defapt gresesc...intreaba de tine daca existi,daca esti tu pentru mine.Iar eu nu stiu ce sa le spun si tac.Tac si ascult si apoi imi dau seama ca nu esti pentru ca n-ai fost niciodata,dar pentru prima data as fi dat orice ca sa fii.



Un comentariu:

  1. Dupa postarea asta simt ca am reusit sa cunosc o parte din tine..din sufletul tau

    RăspundețiȘtergere