12 ianuarie 2011

This boy is a monster...

Aseara, vorbind cu cineva am primit una din intrebarile ciudate pe care mi le pune in fiecare seara:”Crezi in monstri?”.Am raspuns ca nu,si abia mai tarziu mi-am dat seama ca defapt da,chiar cred in monstri.
Inca de mica imi era frica sa stau cu picioarele la marginea patului.Ma gandeam,imi imaginam mereu ca exista un monstru sub pat care ar putea sa ma traga de picioare.Tot asa, niciodata nu ma ascundeam in dulap,sub mese sau diverse chestii cum fac toti copii.Mai tarziu am aflat ca o mare parte din frica asta se datoreaza si minorei claustrofobii de care sufar,desi tot mai cred ca exista ceva sub pat si ca dincolo de hainele de pe umerase o mana te va trage sper ea.
Apoi am crescut si viata mi-a aratat ca monstrii pot avea chip uman si chiar si nume.Oricare.Acel monstru creat pentru ura si pura rautate.Cel mai rau.Caci oricat ai incerca sa il ocolesti el te va gasi mereu.Si chiar daca nu iti mai poate face rau,simpla lui umbra si amintire inca doare si va ramane mereu intiparita in mintea ta.Si vei incerca sa uiti,nu sa ierti,si iti vei da seama ca nici asta nu poti si poate ca nici nu vrei.Ca acel monstru a devenit o parte din viata ta,desi in incercarea de-al invinge ai avut grija sa nu devii chiar tu un monstru.Ei bine,s-a intamplat....
Acum imi dau seama ca monstri creaza alti monstri,desi originalul e incomparabil mai “bun”.Bine,unii ar zice ca nu chiar monstri,poate au dreptate,dar oricum isi lasa amprenta semnificativ asupra sufletului si mai ales mintii tale.Acum cred ca” monştrii sunt reali, la fel şi fantomele. Există în interiorul nostru. Şi uneori câştigă “(Stephen King), in simplele decizii de a face rau in defavoarea binelui si de a simti o ura permanenta mai presus de iubire.
” Basmele nu le dezvăluie copiilor că balaurii există. Copii ştiu deja că balaurii există. Basmele le dezvăluie copiilor că balaurii pot fi omorâţi “.

                                                                                                           copilarii,vechituri,prostii...

Un comentariu:

  1. eu uneori imi mai imaginez ca daca stau cu picioarele la margine s-ar putea ca cineva sa ma prinda:))
    iar propozitia cu monstrii castiga "in simplele decizii de a face rau in defavoarea binelui si de a simti o ura permanenta mai presus de iubire" e geniala!

    RăspundețiȘtergere