P!nk - F**kin' Perfect

Ce dulce e razbunarea dupa ce cineva profita de tine...nici nu iti poti inchipui.Acum e randul meu sa profit de tine.Si stiu ca iti plac glumele mele....pe seama ta:)).A deci a fost doar un joc?Let's play baby:))We are friends with benefits,remember?


M-am aflat intr-un triunghi amoros si eu nici nu stiam:)).Teoretic stiam,dar imi placea asa de tare situatia.Mai ales acuma cand a devenit critica:)).Varamea ar fi asa mandra:))Da, amorul nostru nemuritor si practic neexistent s-a dus dracu'.Si acum am ramas doar eu si voi doi.Si promit sa fiu cuminte...asa cum ai promis si tu,mai stii?

Paramore - Ignorance

Asculta mai multe audio diverse

This boy is a monster...

Aseara, vorbind cu cineva am primit una din intrebarile ciudate pe care mi le pune in fiecare seara:”Crezi in monstri?”.Am raspuns ca nu,si abia mai tarziu mi-am dat seama ca defapt da,chiar cred in monstri.
Inca de mica imi era frica sa stau cu picioarele la marginea patului.Ma gandeam,imi imaginam mereu ca exista un monstru sub pat care ar putea sa ma traga de picioare.Tot asa, niciodata nu ma ascundeam in dulap,sub mese sau diverse chestii cum fac toti copii.Mai tarziu am aflat ca o mare parte din frica asta se datoreaza si minorei claustrofobii de care sufar,desi tot mai cred ca exista ceva sub pat si ca dincolo de hainele de pe umerase o mana te va trage sper ea.

Apoi am crescut si viata mi-a aratat ca monstrii pot avea chip uman si chiar si nume.Oricare.Acel monstru creat pentru ura si pura rautate.Cel mai rau.Caci oricat ai incerca sa il ocolesti el te va gasi mereu.Si chiar daca nu iti mai poate face rau,simpla lui umbra si amintire inca doare si va ramane mereu intiparita in mintea ta.Si vei incerca sa uiti,nu sa ierti,si iti vei da seama ca nici asta nu poti si poate ca nici nu vrei.Ca acel monstru a devenit o parte din viata ta,desi in incercarea de-al invinge ai avut grija sa nu devii chiar tu un monstru.Ei bine,s-a intamplat....

Acum imi dau seama ca monstri creaza alti monstri,desi originalul e incomparabil mai “bun”.Bine,unii ar zice ca nu chiar monstri,poate au dreptate,dar oricum isi lasa amprenta semnificativ asupra sufletului si mai ales mintii tale.Acum cred ca” monştrii sunt reali, la fel şi fantomele. Există în interiorul nostru. Şi uneori câştigă “(Stephen King), in simplele decizii de a face rau in defavoarea binelui si de a simti o ura permanenta mai presus de iubire.

” Basmele nu le dezvăluie copiilor că balaurii există. Copii ştiu deja că balaurii există. Basmele le dezvăluie copiilor că balaurii pot fi omorâţi “.

                                                                                                           copilarii,vechituri,prostii...

2010-2011?

Anul asta care a trecut a fost cu bune,cu rele,si totusi pare atat de gol.Trag linie si vad ca viata mea nu s-a schimbat cu nimic aproape de anul trecut si ca nu am facut aproape nimic anul asta care sa il schimbe pe cel viitor.A fost bun...a fost...dar a avut si parti rele.Am iertat greseli aproape de neiertat,am incercat sa inlocuiesc persoane de neinlocuit si am uitat persoane pe care nu le poti uita.Am facut ce am vrut,am fost dezamagita de persoane de la care nu ma asteptam,dar si eu am dezamagit..Unii zic ca anul asta am fost mai fericita,ca starea mea emo s-a evaporat si ca am ramas doar eu.Da si nu prea.Cred ca am lasat aceasta senzatie datorita inroniei debordante de care am avut parte anul asta.Am incercat sa fiu ironica,sa arat ca nu imi pasa,si in unele chestii chiar m-a ajutat acest lucru.Nici nu imi mai aduc aminte ce faceam pe la inceputul anului...si stau si ma uit ca pana si pe blog parca viata mea a inceput de prin luna Aprilie.Da,prin Mai era ziua mea,pe care am tratato cu sictir,apoi ultimele teze,stres total,si apoi in Iunie vacanta.Plictisitoate in mare parte,cu kineto,plimbari si nopti pierdute pe mess in care am devenit plictiseala cuiva.Apoi August cu Franta,in care m-as intoarce dar singura.De asta imi pare rau...ca atunci cand am fost la Paris nu am avut niciun moment in care sa fiu singura si sa imi adun gandurile,sa ma gandesc la ceva.Am fost tot timpul pe drumuri,am alergat ca nebuna dintr-o parte in alta si am incercat sa cuprind cat mai mult din el.Si parca nu prea mi-a iesit.Parca nu am avut timp sa savurez Parisul,parca am privit din afara totul,parca nu eram acolo.Am ras ca tampita la Disney,nici nu stiu de ce,probabil din cauza euforiei celorlalti,m-am distrat doar in masinariile alea,in rest nu simt nicio atractie pentru niciun personaj,am mers cu muuuult sictir printre tot felul de tablouri la Luvru,si sa mor daca mai tin minte ceva de pe acolo.As fi vrut,nu stiu...sa stau la o cafenea pe Champ Elysee,sa ma cufund in gandurile mele si sa ma uit la lumea care trecea pe acolo in acea zi superba.A fost frumos, nu zic nu.Dar daca m-as intoarce as fi alta.Si o sa ma intorc,chiar si pentru un weekend,si o sa fac ce i-am zis Dianei:o sa beau vin rosu pe Champ Elysee.Apoi m-am intors acasa si a urmat Septembrie in care vremea a fost naspa,eu m-am simtit naspa si apoi a inceput scoala.Si asa a inceput totul sa mearga aiurea in viata mea.Am realizat in aceasta luna ca nu am nimic din ce credeam ca am si ca nu o sa am niciodata.Si apoi vedeti si voi ce a urmat in lunile urmatoare.Si acuma in Decembrie am realizat ca nu mai simt nimic,ca nu mai vreau nimic,si cel mai naspa nu mai imi doresc nimic.Ca am inceput sa imi reprim toate sentimentele,dorintele,ca le gasesc prea scumpe pentru mine si asta e naspa.E naspa cand te trezesti si te intreaba cineva ce vrei si iti dai seama ca nu stii,sau ca stii dar nu o sa ai niciodata acel lucru.Asa am ajuns eu...”Vreau sa fie...Da’ nu o sa se intample niciodata deci mai bine o las balta.Nu mai vreau”.Asa am ajuns eu.Si cred ca ar fi cazul sa imi doresc sa ma schimb.Sa fiu altfel anul asta care vine.Si vreau.Vreau sa merit persoanele de langa mine si ele sa ma merite,sa iubesc,sa ma iubesc mai mult,sa imi asum riscuri,sa imi pun intrebari si sa-mi gasesc raspunsuri,sa uit tot ce a fost,sa iert,sa nu mai fiu atat de vindicativa,sa nu mai am resentimente,sa nu imi mai reprosez atatea,sa nu regret nimic din ce voi face,sa fac ceva care sa conteze,sa schimb ceva in bine,sa nu mai indepartez oamenii care inca ma mai iubesc.Cred.Da,sa cred in ceva,sa cred in mine.
Si tot acest an a durat cam cat?...8 luni?Am parcurs mult din el...uneori singura,alteori altii au luat decizii,ganduri,carma si...pe mine.Si nu stiu acum cand am ajuns la destinatie daca sunt eu.Daca am fost eu vreodata...
P.S.Vreau sa ajung iar la 45 de kilograme,ma simt mai bine asa.