Ce faci?

E greu.Chiar imi vine greu sa scriu despre unele subiecte,desi sunt in afara situatiei.E greu pentru ca viata e atat de cruda uneori incat dor si unele situatii in care nu esti implicat,si incepi sa iti pui mii si mii de intrebari,incerci sa gasesti raspunsuri si te sperii ca sunt atat de putine.Ce faci cand persoanele pentru care contezi cel mai mult pleaca,iar tu ramai in urma stingher si nici nu stii unde sa privesti,pentru ca si aia s-ar putea sa doara,si ca viata nu e asa de trista din cauza ochelarilor?Cand e mai rau decat atunci cand te-ai pierdut cand erai mic si ai tai s-au intors dupa tine?Ca acum nu se mai intorc niciodata?Cand doare mai tare atunci cand esti tu ala care ramane in urma,si ca cel care a plecat in loc de sfaturi ti-a lasat datorii?Cand din poza de pe dulap din patru au ramas doar doi?
Ce simti atunci?Ura,dezamagire,durere,mila?Asta simt eu involuntar de vreo 2 zile pentru o situatie straina mie.Mi-e mila,mi-e atat de mila de o persoana pe care practic nu o cunosc incat imi dau lacrimile uneori si ma apuca disperarea.Mi-e frica ca mi s-ar putea intampla si mie si ca oare situatia mea in ce fel ar fi mai diferita?Si simt ura pentru ca imi dau seama ca nici nu mai stii in ce sa crezi,ca la naiba, toti te dezamagesc si ca...pleaca...
Si unde il gasesti atunci pe Dumnezeu,ca in tine parca nu mai e de mult si in biserica e atata de rece?Si el de partea cui e in toate astea?
Ce faci cand te trezesti intr-o dimineata si iti dai seama ca nu stii pe ce sa pui mana si ca viitorul tau,pana atunci incert,acuma e practic inexistent?Si ca mai ai inca unul de hotarat,si ca trebuie sa iei viata in maini si nici macar nu stii ce-i aia?Cand geamul gri parca e mai aproape,iar sticla rece ar durea atat de tare pe pielea ta?Cand iti dai seama ca esti treaz,ca nu visezi si ca nu ai pus o picatura in gura?Ce faci cand fiecare fapt al tau pentru a atinge o aspiratie normala se transforma intr-o tragedie intr-o tara ca asta?Ce faci cand iti dai seama ca nicioadata nu va mai fi la fel, si ca oricat ai incerca tu sa crezi ca ei te vor veghea de acolo de sus, nu le vei mai auzi niciodata vocea care iti va spune chiar si acel rastit”Treci la invatat!”,cand niciodata mana lor nu va mai fi pe umarul tau,cand pur si simplu si gandurile tale dor?Ca n-o sa mai fie pur si simplu.Si nu intelegi un cuvant din toate astea desi incerci sa traiesti cu ele.Ce faci cand iti dai seama ca parca nici amintirile cu ei nu mai sunt chiar asa multe si tu in cate de-ale lor ai fost?
Toate astea sunt cu adevarat apogeul disperarii nu “marile probleme existentiale”cu care ne confruntam noi.Eu nu stiu ce as face....probabil as iesi pe strada si as incepe sa tip de durere.Si ma ingrozesc la gandul ca o sa ramana doar un tipat gol,pentru ca problema nu e atunci cand tipi ci cand nu te mai aude nimeni.Atatea intrebari...la cate ai raspuns?

” O tragedie este un mijloc prin care supravieţuitorii pot învăţa ceva, nu un ghid de comportament “.Robert Kennedy ( 1925-1968 )

I don't love him and winter just wasn't my season...

3 in 1

Saptamana trecuta am citit “Panza de paianjen” de Cella Serghi.Nu,defapt nu am citito doar...am devenit obsedata de ea,ajungand sa stau la fel ca si personajul Ilincai pana la 2 noaptea ca sa o termin in aceeasi zi.Pur si simplu nu am putut sa o mai las din mana.Parca mi-as fi lasat o parte din viata,aceea in care spunea cineva”am atins apogeul nefericirii si am vandut-o pentru o bucata de sare din suflet”.M-a marcat aceasta carte...Ma regasesc atata de mult in personajul Dianei,incat uneori mi se face frica,simt ca o sa disper si ca o sa sfarsesc sau o sa am acelasi destin ca si al ei.Poate e diferita situatia ei...din aspectele sociale,materiale...dar gandirea ei este atata de “eu”.Aceleasi intrebari,aceleasi moduri de a-si pune intrebari,aceleasi obsesii,aceleasi dileme in noapte.Citeam si ma speriam la unele randuri,mi se parea ca cineva imi citise gandurile si ele ajunsesera pe acolo.Ce fac eu aici?Scriu in caietul Dianei si simt ca e cazul sa imi asum orice vina.
Si totusi pe cine a iubit Diana?Daca ar fi sa analizez toate variantele as zice ca pe niciunu.Da,pe niciunu pentru ca pentru fiecare a simtit diferit si niciodata in favoarea ei,in completarea ei sufleteasca.Am simtito ca pe o hrana a sufletelor celorlalti,din care ea mereu a avut de pierdut.Sau poate ca nu a fost asa.Poate ca fiecare dezamagire a fost o lectie din care a invatat.Dar de ce trebuie mereu sa invatam din dezamagiri?.Poate pentru ca pana atunci nu esti constient de ceea ce ai si speri sa ca nu vei pierde niciodata ceea ce ai.Cartea mi-a aratat ca uneori,deciziile pe care le consideram bune nu sunt decat o modalitatea de a ne prinde si mai bine in panza de paianjen pe care ne-o formam in fiecare zi,din ce in ce mai deasa si cu mai multe obstacole,si noi din ce in ce mai slabi.Cine sunt eu?O alta panza de paianjen.Cine esti tu?Te-ai lipit de mult in propria panza.Ce apogeu atingi?

Jumatate de an inseamna o eternitate, o secunda se masoara in ore iar fericirea se masoara in hug-uri pe minut. Cantitatea optima de hug-uri: 0.4hugz/min.Asta e ce am invatat eu pentru teza la fizik de joi.Super fitza:)

A si inca o chestie.O sa scriu,sper sa am timp,chestii faine si chestii naspa din fiecare luna.Gen chestii faine:am citit 3 carti luna asta,am ras ca nebuna de monitorul Dianei care a explodat,m-am uitat in reluare la Badea si am ras ca disperata de cat de prosti pot fi unii oameni si cam atat.I know.My life sucks.Scz Diana da asta a fost cea mai tare faza."It was a misunderstand,if you can read me":)).Chestii naspa:de unde sa incep?Am facut o porcarie la teza la bio,urmeaza aia la fizik unde vedeti si voi ce am invatat,luni test la mate.Am aflat,defapt stiam,ca unii oameni pot fi mai mult decat o data prosti si ca fac aceeasi greseala si a doua oara doar ca sa vina dupa sa se planga la mine.A si cea mai tare...ma doare spatele in draci si daca o sa o tin asa nu stiu cum dracu o sa ajung eu sa am un servici pe viitor daca acuma abia ma misc si toata vara aia de kineto nu a folosit la nimic,ca ma doare spatele mai devreme decat anul trecut in iarna.Macar puteam si eu dormi mai mult in vacanta.Da nuuuuu...fa kineto ca te ajuta...Da' am vazut deja...
Stiu sunt o dezamagire.Ehh,soarta,poate o sa vin luna viitoare cu chestii mai faine.

Family portrait

Am avut azi o chestie in familie,ca nici nu stiu cum sa o numesc da’ oricum nu conteaza.Ideea e ca nu ma omor dupa chestiile in familie.Nu sunt genu care moare de exemplu dupa masa de Craciun sau Paste in familie.Si nu inteleg de ce,da nici nu ma complic prea tare sa ma schimb.Am acceptat ca asa sunt si ca pur si simplu nu ma vad altfel in peisaj si ca parca m-as minti daca m-as preface ca da!imi place,hai sa ne unim toti!Nu frate..asta nu sunt eu.Duceti-va voi.plangeti-va de toate,stati la barfa sau ce faceti voi acolo.Eu raman cu mine.Ei si azi am acceptat sa merg doar din simpul motiv ca nu mai aveam centi si vroiam sa ii zic bunicii “la multi ani” fata in fata,ca ea e singura care nu ma critica,care ma intelege si care ma iubeste asa cum sunt eu.
Buuun si au inceput toti sa vorbeasca de simteam ca o iau razna.Vesnicele intrebari”cum e cu scoala”,”a da esti deja in clasa 11a ?vai da ce mare te-ai facut...” de parca nu eram in clasa 11 si cu 5 minute mai devreme cand am mai zis asta.Sa zicem ca nu a auzit toata lumea.Si a ajuns matusmea,unchiumiu si cu varamea.Pe varamiu nu-l bag la socoteala ca ala ma striga pe alt nume deci pentru el eu sunt aia normala.Si nici cu unchimiu nu am nimic.Da frate...astea 2 ma oftica la culme.Deci incep sa cred ca au o problema cu mine si ca incearca sa ma convinga si pe mine ca am o problema,pe care daca as aveao intr-adevar ar fi doar problema mea nu?Toata faza a inceput in vara cand li s-a pus lor pata ca eu am 17 ani si nu am prieten.Vai...tragedie...da cum se poate?Am incercat sa le fac sa inteleaga ca nu simt nevoia sa am orice retard langa mine si ca nu vad care e problema lor.Mama imi lua si ea apararea cand a vazut ca incep sa o sece si pe ea zicand ca daca eu nu am nicio problema,ea de ce ar avea?Asta doar ca sa intelegeti.
Si au inceput iar,ca tot nu am prieten?Si nu stiam care e cu gura mai mare pe mine.Si a inceput varamea,cu un an mai mica decat mine,ca ea are prieten.Bun si?Vrei sa ma dau la al tau sau ce?Ca nu vad unde duci ideea daca exista una.Ca cik ar fi normal sa am un prieten.Woooowwww...normal?De cand sunt eu normala?Si de cand fac eu lucrurile doar pentru ca asa ar fi normal?Si de unde stii tu daca am iubit eu,daca iubesc,ce iubesc,cand iubesc,cum iubesc etc ca ma scoti din sarite si o sa incep sa....Bun,sa revenim.Si am inceput ca o nebuna la fel ca ele sa ma gandesc ca poate totusi am o problema.Ca,de ce chiar nu am niciun prieten?Raspuns:pentru ca nu simt nevoia si pentru ca nu vreau sa imi pun sperante in cineva mi le poate frange doar pentru ca asa i se scoala lui.Si nu stiu....poate nu stiu sa iubesc,iubesc gresit,iubesc chestii nu persoane.Iubesc gesturi,fraze,zambete.Si vreau sa fiu la fel iubita pentru ele,nu pentru fondul de ten pe care il are ea pe fata,mai mult decat praful de pe tenesii mei,si credeti-ma nu i-am spalat de mult.Vreau sa iubesc si sa fiu iubita pentru ceea ce sunt,nu pentru a ma afisa cu cineva pe strada,si doar pentru a indeplini un concept stupid.Si unde scrie ca la 17 ani trebuie sa iubesti?Da poate am iubit de 100 de ori pana acum.Si uite asa toate privirile s-au indreptat asupra mea,eu devenind principala problema acuma a familiei.Cred ca o sa faca o emisiune gen “Alege ASIA” si o sa se numeasca “Alege Diana”.Bine,poate am exagerat cu toata familia,da mare parte din ei deja ma priveau cu aceeasi ingrijorare.Da stiu cum o sa rezolv situatia.O sa fac un casing la scoala,si dupa ce mi-l iau pe cel mai dragutz,cel mai fara creier o sa merg pe strada si nu o sa mai cunosc lumea cum face varamea in prezent cu mine.Imi cer scuze daca i-am jignit prietenul,nu-l cunosc,ca nici cum il cheama nu a vrut sa-mi zica,probabil de frica sa nu ma dau la el.Eu,a carei singura atentie este indreptata catre profu de mate.Glumesc!!!!Si uite asa o sa-mi fac familia fericita si varamea si matusmea vor putea dormi la noapte.Si rectific...daca baiatu ala o place pe snoaba de varamea atunci e clar.Ca sa nu mai amintesc si de alte chestii daca tot ii e rusine lu varamea cu mine gen:cum tipa ea prin casa?Nu,nu cred ca stii si nici nu vrei sa stii.
Si ca sa inchei,mai am de zis doar ca mai bine imi vad de scoala mea,pentru ca am vazut ca daca vreau sa fac ceva cu viata mea trebuie singura sa muncesc,ca nu muncesc altii ca pentru varamea careia nici macar nu ii pasa si nu respecta niciun sacrificiu.Si pentru asta mi-e mila de unchimiu.

M-am temut...

"Discutia pornea totdeauna din acelasi punct."Ce mai faci?".Apoi curgea la intamplare.Imi povestea fel de fel de lucruri.Eu mai mult ascultam.El stia despre mine cate ceva,insa niciodata nu m-am intreabat de unde."Cum arati?",l-am intrebat odata si in clipa aceeas mi-am dat seama ca,in schimb ,eu nu stiam,de fapt,nimic despre el.Nici ce profesie avea,nici cum arata."De ce te intereseaza?"mi-a replicat dupa o lunga tacere."Asa....As vrea sa nu fii numai o voce"am zis.Mi-a raspuns pe un ton,brusc,uscat:"Lasa,poate altadata."Era evident ca nu-i facea placere.Evita.De aceea nu l-am mai intrebat nimic.

Apoi am inceput sa-i povestesc eu tot felul de fleacuri.Il amuzau grozav.Pe mine ma sacaia inca din ce in ce mai mult intrebarea:de ce nu vrea sa ne cunoastem?"Crezi ca vom discuta astfel toata viata la telefon?"l-am tachinat eu intr-o zi.Si iarasi m-am lovit de tonul uscat,care nu era al lui."Cand te plictiseti,spune-mi.Te las in pace.Vrei sa inchid acuma?"."Nu,n-am zis asta,i-am raspuns cam descumpanita.De fapt ar trebui sa intelegi....Inseamna ca doar te distrezi".Vocea lui deveni dintr-odata aspra."Nu glumi,te rog,pe tema asta."Atunci am fixat,in sfarsit o intalnire.M-ma dus si am asteptat o jumatate de ora.N-a venit.Cand am ajuns acasa,a sunat telefonul."De ce nu ai venit la intalnire?"l-am intrebat."M-am temut."Numai la acest raspuns nu ma asteptasem."Te-ai temut?De cine?"."De noi,a zis el.Daca eu nu aratam cum te asteptai tu?Daca tu nu aratai cum te-am vazut eu?" "

O.Paler-Viata pe un peron

-Si ce s-a intamplat dupa?intreba ea.

-Nu a mai fost "dupa"...

Little lies to me

A plecat si Octombrie.As vrea sa plec si eu... undeva...departe.Sa calatoresc ziua,sa rad,sa plang,sa beau,sa-mi fumez mintile,sa le strecor incet in buzunarul de la spate,sa le uit acolo,sa fac dragoste cu ceata si apoi sa ma inec intr-un rau,sa mint, iar seara sa ma intorc in patul meu.Iar a doua zi sa o iau de la capat.Sa uit de mine.Sa-mi uit parul saten care nu e blond,ochii caprui si genele dese,privirea uitata si ea pe undeva.Sa uit de tine.Asta ar fi usor...dar ar fi tarziu.M-as trezi devreme pentru asta si as lua primul tren.As ocupa doua locuri si m-as certa cu controlorul pentru locul tau.M-as imbraca in hanoracul tau,mi-as pune gluga si as trage fermoarul cuvantului “suflet”.Apoi as dormi pana la capatul liniei,m-as da jos si as luao de la capat..Te las...plec... undeva...departe.Era,este,si va fi prea tarziu pentru noi.Eu,nu mai am ce sa-ti dau,tu...nu mai ai ce sa-mi oferi....Azi nu ma cauta...si nici maine.Am sa umplu cerul cu prostii.Ma suni degeaba....

So maybe I’m a masochist

I try to run but I don’t wanna ever leave.

Til the walls are goin’ up in smoke with all our memories.