Stop cadru.Punct...si poate de la capat

Mi-am dat seama ca pun prea mult suflet la tot,sau ca poate nu pun si sunt o persoana rece,greu impresionabila de suferinta celor din jur.Poate ca sunt din ambele bucati,gemeni pana in varful firelor de par,ce se incretesc enervant sub umezeala zilelor de toamna.Poate ca traiesc o clipa fara sa insemne ceva,sau poate ca ea inseamna mai mult decat imi pot eu imagina.Poate scriu cuvinte ce dor direct pe pielea ta si nici macar nu clipesc pentru durerea ta.Oricum ar fi,cert e ca pun prea mult din sufletul si timpul meu pe acest blog,si imi iubesc avatarul creat prin prisma lui.Aici iubesc,aici sufar,aici tai si crut,aici scriu minciuni ale caror raspunsuri doar inima le stie.Repet a nu stiu cata oara ca zic prostii,accept si merg mai departe.Dar,chiar si prostiile astea au un sens,desi au devenit ceva exterior mie,o dependenta ce satisface o cautare spre nicaieri.Ce caut?Imi e greu sa raspund,atat timp cat am senzatia ca blogul a luat viata si cauta in continuare pentru mine acel nicaieri in care dependenta sa se transforme in creatie.De orice fel.Sau poate ca ma insel si o iau de la capat,de acolo de unde nu stiu ca am ramas vreodata.Stau cu ochii inrositi,cu mainile mangaind tastatura si privind foaia goala.Scriu cuvinte haotice,idei ce se pierd la fel de repede cum au luat viata.O scurta viata,a carei destin il insir pe foaie si il conduc unde nici mintea mea nu stie.Spre nicaieriul din ratiunea inimii pe care ratiunea mintii nu o cunoaste.Si punct.Astfel am distrus tot ce am avut pana acum,dandu-mi seama ca defapt sunt eu,eu conduc aceste cuvinte,acest blog.Ca sunt eu cea care da viata acestor cuvinte,acestor ganduri,si tot eu sunt cea pe care le asculta.Si apoi mai sunteti voi.Voi cei care cititi,voi cei care nu cititi dar scrieti la fel ca mine pentru voi.Si atunci?Sunt eu la fel ca voi sau sunteti voi la fel ca mine?Suntem noi la fel ca noi?Uita de asta.Nu-mi raspunde.Nu ma intereseaza.La urma urmei am fost doar eu,voi,noi si cateva cuvinte.Si alte mii de ganduri nescrise care au murit.
Poate e vina mea.Poate la fel cum am dat viata acestor idei,acuma le iau viata,inspiratia si nu mai pot scrie.Si poate ca nu mai are rost sa plang,caci va mai fi de plans,iar acest blog va fi tot aici.Asteptandu-ma pe mine,sa vin sa ii dau din nou speranta,sa ii repar chitarile dezacordate lasate in urma pasilor mei alungati de...neputinta?o moarte subita a unui avatar incert?Si vreau sa ma opresc aici,caci as mai putea scrie inca 10 mii de prostii pe care apoi le-as sterge.
Si aici se termina totul.Bine,o pauza pana cand inspiratia va bate din nou la usa ratiunii.A mintii si a inimii.Mai promit doar o postare...nimic serios.Asa...in loc de ramas bun.