Dusman al inimii,caligrafiezi frumos doua cuvinte si esti
expert.Privesti in ochi cu incredere in tine si o inspiri gresit oglinzii ce te
priveste.Iti inneci amarul in alcool si incerci sa ma
descoperi si sa ma sperii.Incheietura mainii doare al naibii de tare si totusi lasi scrumul sa cada peste
mine si ma dezbraci din priviri.Ma impingi de langa tine doar ca sa ai de unde sa ma culegi,doar pentru senzatia aia ca ma ai din nou.Te apropii subtil,indecent as zice chiar si ma lasi sa astept.Uneori ma obligi sa te privesc in ochi,sa nu clipesc pentru ca as da dovada de slabiciune si sa ascult ce imi spui.Nu stiu de ce ai impresia ca iti citesc gandurile...alea in care imi spui tot ce nu ai curajul sa imi spui in fata.Ma lasi din nou sa astept cuvinte ce stiu foarte bine ca le gandesti,pe care le vad foarte clar in ochii tai.
Uneori ma faci sa imi sterg tot trecutul...tot trecutul de pe usa dulapului meu,din creierul meu,de pe pielea mea,din trecutul meu.Al
meu.Cu numele tau,care nici macar nu imi place asa de mult, pe el.L-am scris eu oare?Mai sunt si cateva versuri ce spun
minciuni...ceva despre o iubire.Ce bine...incepeau sa ma enerveze si totusi le
lasam acolo amintindu-mi mereu de ceva fara sens si fara directie.Si se streg al naibii
greu...parca sunt scrise cu sange ,dar nu se vinde asa ceva la magazin.Profunzimea
lor prinde culoare si o acopar cu cenusa ramasa cand ti-ai ars sufletul.
Apoi te descopar.Faci trafic cu sentimente si eu sunt una
din victimele tale.Lasa-ma in viata, dar ucide-ma.
Viata ca un platou cu fursecuri...
